Oamenii de știință au aflat de ce este bine ca copiii să se joace cu tatăl lor

Un studiu realizat de Facultatea de educație a Universității din Cambridge și Fundația LEGO a arătat cum jocurile în care mamele și tații se joacă cu copii de 0 – 3 ani influențează dezvoltarea ulterioară a copilului.

S-a dovedit că tații aleg de cele mai multe ori jocuri active atunci cînd își petrec timpul cu copiii, cum ar fi gîdilarea, alergatul și plimbarea pe spate. În baza unei analize a datelor a 78 de studii efectuate în principal în Europa sau în SUA în perioada 1977 – 2017, oamenii de știință au ajuns la concluzia că astfel de activități îi ajută pe copii să învețe să-și controleze sentimentele.

„Jocul fizic creează situații distractive și interesante în care copiii trebuie să aplice autoreglarea”, notează unul dintre autorii studiului, Paul Ramchadani, profesor la Universitatea din Cambridge. – Este un mediu sigur în care copiii pot practica cum să reacționeze la anumite acțiuni. Dacă vor reacționa incorect, ei pot fi certați, dar nu foarte mult, iar data viitoare își pot aminti că trebuie să se comporte diferit”.

De aceea trebuie de „variat tipurile de jocuri cu copiii”, adaugă expertul, menționînd că jocuri active pot iniția și mamele.


Preluat de la: Noi.md