American Thinker: Noua generație nu este doar cea mai “curcubeică”, ci și deprimată

Conform unui sondaj recent, cca 30% dintre reprezentanții adulți ai generației Z (născuți între anii 1997 – 2012 — nota red.) se identifică cu mișcarea LGBTQ+*. Iată ce avem, dacă cultura (în sensul cel mai vast: sistemul educațional, mass-media și industria distracțiilor) propagă mereu convingeri, ce contravin realității. E puțin probabilă coincidența, că 20% din așa numiții „zoom-eri” chiulesc de la serviciu din cauza unor boli mintale.

Rațiunea umană are nevoie de un sistem de valori. În caz contrar, cade sub haosul necontrolat al lumii înconjurătoare. Pe parcursul a două milenii sistemul viziunilor noastre s-a bazat pe Biblia iudaic-creștină. Valorile ei lent, dar sigur au dus la geneza celor mai fertile și umane culturi din istoria mondială.

Convingerea de bază a Bibliei, care stă la baza culturii occidentale, constă în aceea, că există două sexe: ele diferă, dar se completează reciproc. Și această convingere a apărut mult înainte de apariția științei moderne. Și biologia distinge doar două subgrupuri ale omului ca specie: femei și bărbați.

Bărbații și femeile au ADN diferit, construcția lor fizică este diferită, abilitățile de reproducere diferite. Corpurile lor sunt calibrate în sprijinul acestor particularități — măcar și simțul olfactiv acut la femei, pentru a îngriji mai bine pruncii, sau forța fizică sporită la bărbați, pentru a suporta greutățile și lipsurile, și a construi adăposturi pentru mamele cu copii.

Dar cei de stînga au rupt-o cu Biblia. Sistemul lor de convingeri este perfecționarea societății sub conducerea guvernului omniprezent. Dar ca să impui oamenii să creadă în el, trebuie să distrugi cel mai puternic „clei”, care ține unită societatea: celula familială. În Occident, ea presupune mama, tata și copiii, adică rudele apropiate.

Dar dacă distrugem norma culturală și biologică, cu ce o înlocuim? Cităm din Gilbert Chesterton: „Dacă oamenii încetează să creadă în Dumnezeu, nu înseamnă că ei nu cred în nimic – dimpotrivă, încep să creadă în orice altceva”. În cazul dat, ”orice altceva” este părerea greșită cum că sexul, orientarea sexuală ori este programată biologic, ori dimpotrivă, foarte schimbătoare – în funcție de ce dictează momentul.

Deci, dacă ești homosexual, atunci, ca să o parafrazăm pe Ledy Gaga, „așa te-ai născut, dragă „. Dar dacă ai cromozomi XY și setul complet de organe masculine de reproducere, tu oricum poți susține că de fapt ești femeie, da poate că nici nu ești om, și te identifici cu insectele din clasa arahnidelor sau cu niște paricopitate.

De 20 de ani Occidentul se complace în această evadare de la realitate și de la normele culturale. Compania „Disney”, care încă nu demult era furnizorul unor desene animate sănătoase pentru vizionare în familie, acum s-a transformat în refugiul celor, care molestează copiii: producția sa actuală le amintește neobosit copiilor că „sexul”, „genul”, „identitatea de gen”, „orientarea sexuală” și așa mai departe – toate-s despre sentimentul de autoapreciere.

Pe rețelele de socializare, profilul Libs of TikTok ani în șir denunță instituțiile americane de educație, care promovează schimbarea de gen după bunul plac și se angajează în hipersexualizarea copiilor. Iată două dintre cele mai proaspete exemple:

Primul – un profesor transgender „non-binar” a început să danseze fericit chiar în timpul orei, deoarece unul dintre elevi a decis că și el este „non-binar”.

Al doilea – a apărut un manual de educație sexuală, care învață copiii de 11 ani să se masturbeze și să urmărească filme porno.

Ca urmare a acestei îndoctrinări, copiii, la fel ca maoiștii sau tineretul hitlerist, pot renunța literalmente la părinții lor conservatori sau creștini, pentru a obține simpatia statului. Și fac asta la instigarea profesorilor. Reieșind din direcția, spre care este împinsă cultura americană în ultimele decenii, nu e de mirare că cca 30% dintre copiii de ieri, ajunși pe prima linie a acestei îndoctrinări, se identifică cu mișcarea LGBTQ+*.

Conform datelor Institutului Public pentru studiul religiei, 28% dintre reprezentanții adulți ai generației Z (între 18 și 25 de ani) se identifică cu LGBTQ+*. O pondere similară printre toți adulții din țară este de 10%, printre mileniali (născuți aproximativ între 1981 și 1996) este de 16%, în generația X este de 7% (născuți aproximativ între 1965 și 1980), în generația baby-boomerilor (născuți aproximativ între 1946 și 1964) și generația tăcută (născuți aproximativ între anii 1928 și 1945) – 4% fiecare.

Aceste cifre combat realitatea biologică. Și ar fi fost imposibile fără îndoctrinarea, care separă copiii de normele tradiționale și biologice. Ele confirmă, de asemenea, adevărul din aforismul lui Chesterton: „zoomerii” vor crede în mod clar orice.

Dar să crezi unei minciuni evidente este dificil. Chiar dacă negi categoric realitatea obiectivă, confruntarea cu ea te istovește emoțional. Disonanța cognitivă permanentă nu e dulce deloc. Acest fapt este explicat de un alt studiu despre zoomeri, care a stabilit fragilitatea lor emoțională, agravată în așa măsură, că ei nici nu pot funcționa pe deplin.

S-a constatat, că săptămînal angajații britanici din generația Z și milenialii absentează o zi întreagă din cauza bolilor psihice.

Compania de asigurări de viață și sănătate Vitality a analizat datele a peste 30 milioane de oameni din lumea întreagă, și a constatat, că în Marea Britanie un angajat mediu absentează de la serviciu cca 50 de zile/an, ceea ce costă economia britanică suma uimitoare de 138 miliarde de lire sterline (176 miliarde de dolari).

Printre angajații mai tineri de 30 de ani numărul absențelor crește la 60. Pentru comparație: generația X și baby-boomerii absentează în medie doar 36,3 zile de muncă pe an — adică, diferența este de tocmai 64%!

Evident, această discordie a apărut nu numai din cauza confuziei de gen. Acești tineri mereu sunt mințiți, în toate. Li se insuflă că ar fi amenințați de o schimbare fatală a climei, că migrarea necontrolată din țările lumii a treia în țările dezvoltate este un mare bine, că rasa este mai importantă ca faptele și caracterul, că islamul este religia lumii, și multe alte minciuni sfruntate, care pot fi crezute doar prin eforturi psihologice permanente. Să nu uităm, că lor permanent li se administrează amfetamine (sub pretextul medicației contra deficitului de atenție și a hiperactivității sau ADHD ) și marijuană (sub pretextul legalizării drogurilor), — iată și generația deprimată.

Noi am crescut niște oameni foarte deprimați. Ce soartă îi așteaptă? Îmi vine în minte Exodul, evreii care au rătăcit în pustiu timp de 40 de ani, pentru a se curăța de ultimii supraviețuitori ai prizonieratului egiptean. Pentru că unii oameni au fost zdrobiți irevocabil de experiențele lor amare. Ei nu mai pot deveni oameni sănătoși, cetățeni liberi. Vom reuși noi oare vreo dată să schimbăm generația Z și pe cei care vor veni în schimbul ei?


Preluat de la: Noi.md