Foxconn anticipează afaceri ceva mai bune în 2024, dar are un deficit de cipuri pentru servele pentru inteligenţă artificială

Compania taiwaneză Foxconn, cel mai mare producător de dispozitive electronice pe bază din contract din lume, inclusiv al telefoanelor iPhone ale Apple, se aşteaptă ca afacerile sale din acest an să aibă o evoluţie ”puţin mai bună” decât anul trecut, dar se confruntă cu o lipsă de cipuri pentru serverele AI, transmite Reuters, potrivit news.ro. ”Ne-am descurcat destul de bine anul trecut, deşi am avut o revizuire în scădere a valorii activelor destul de mare în primul trimestru”, a declarat duminică preşedintele Foxconn, Liu Young-way, referindu-se la o reducere de valoare legată de participaţia sa de 34% la producătorul japonez de electronice Sharp. ”În ceea ce priveşte perspectivele pentru acest an, cred că ar putea fi puţin mai bune decât anul trecut”, a spus Liu reporterilor, în marginea petrecerii anuale a angajaţilor companiei din Taipei. Foxconn a declarat în noiembrie că are o perspectivă ”relativ conservatoare şi neutră” pentru 2024.

Cererea de servere de inteligenţă artificială (AI) va fi ”cu siguranţă” bună, dar incertitudinea economică globală provocată de problemele geopolitice va afecta cererea de produse de consum, a adăugat el. ”Unul (segment de piaţă) va fi bun, dar multe altele – aşa şi aşa.”

Apple a estimat joi o scădere a vânzărilor de iPhone-uri şi a prognozat venituri totale cu 6 miliarde de dolari sub aşteptările de pe Wall Street, deoarece afacerea sa din China este afectată de condiţiile dificile de pe piaţă. Rezultatele au confirmat îngrijorarea unor analişti că produsul de referinţă al companiei pierde teren pe piaţa cheie asiatică, unde consumatorii cumpără telefoane pliabile şi telefoane de la Huawei, alimentate de un cip fabricat din China. Liu a spus că capacitatea de producţie pentru cipuri de servere este limitată, chiar şi cu o cerere puternică. ”Când vine vorba de a ţine pasul cu cererea, poate că trebuie să existe fabrici noi”, a adăugat el. Foxconn va raporta veniturile din trimestrul patru luna viitoare, când îşi va actualiza şi perspectivele pentru acest an. Luni, compania va publica datele vânzărilor din ianuarie. Acţiunile Foxconn au scăzut cu 2,4% în acest an, în comparaţie cu un câştig de 0,7% pentru piaţa mai largă.


Preluat de la: Timpul.md