(video) „Nu este un orgoliu al meu, dar sunt obligat”: Ce anunț a făcut Teodor Cârnaț, la început de an electoral

„Da, voi candida la funcția de președinte al Republicii Moldova. Sunt obligat să candidez, nu pentru faptul că este un orgoliu al meu, dar vreau ca Republica Moldova cu adevărat să fie condusă de lideri autentici, care au trecut prin greve, război, carieră, care a avut și căzături, care a fost și blamat în societate, unde societatea știe prea bine, cum îmi cresc eu copiii, cum îmi este familia, cum eu fac banii, cum am candidat la diferite funcții. Am făcut totul transparent.

Candidez la funcția de președinte al RM și pentru faptul că vreau ca teritoriul din stânga Nistrului cu adevărat să se afle sub jurisdicția R. Moldova. În prezent avem duble standarde. Când vorbea PAS și Maia Sandu de deoligarhizare, Șor nu mai este, Plahotniuc nu mai este, Platon nu mai este, dar în stânga Nistrului, cum a fost Gușan, așa și a rămas, dar e cetățean al R. Moldova. Oare nu aceeași lege trebuie să fie aplicată în raport cu toți?”, a declarat Teodor Cârnaț.

La începutul lunii septembrie 2023, expertul în drept constituțional Teodor Cârnaț a anunțat că se înscrie în cursa pentru Primăria Chișinău. Acesta a declarat că nu va adera la vreun partid și va fi candidat independent.

Ulterior, însă, acesta a declarat că a renunțat la ideea de a candida la șefia Primăriei Chișinău.

În cadrul interviului „Cunoaște-ți candidatul”, pentru UNIMEDIA, socrul lui Teodor Cârnaț, Ștefan Urâtu, a explicat și de ce ginerele său și-a anunțat inițial intenția de a candida la șefia capitalei, apoi a renunțat: „Teodor inițial și-a anunțat public intenția de a candida, în calitate de candidat independent, a adunat un grup de jurnaliști, analiști politici,din Ucraina și din România, din Republica Moldova, au făcut analize și cei mai mulți i-au recomandat să meargă pe linie de partid. Gândul lui era plauzibil, pentru că zicea că la primărie trebuie să vină o persoană imparțială, care să-i poată uni pe toți consilierii în orice spectru. I-am spus că dacă faci așa, este bine să mergi cu un partid și prin intermediul acestuia, să faci o alianță de partide. Drept că nici eu nu cred în acest lucru, pentru că, dacă personalitățile sunt compatibile, atunci ele trebuie să se unească într-un partid, 2 partide într-o alianță este foarte complicat. Până la urmă, l-am convins pe Teo să meargă pe linia partidului, a acceptat, dânsul a reprezentat partidul în alegerile din 2019, a acumulat atunci peste 2000 de voturi, dar insuficent pentru ca cel puțin un consilier să treacă pe lini. Atunci și mai târziu i-au reproșat că a luat prea puține voturi. Și atunci dânsul a mers cu propria echipă, mai puțini au fost de la partid. De această dată, I se propunea să meargă cu echipa pe care o creăm noi la partid, dânsul nu a acceptat, au fost dezbateri, s-a acceptat să candideze, a făcut declarația, dar cei din opoziție tot mai mult insistau că nu e bine așa, că ne va aduce puține voturi și de ce noi care suntem la partid și lucrăm pentru partid trebuie să-i aducă pe alții? De fapt, e o greșeală în judecata aceasta, partidul trebuie să se bucure atunci când promovează oameni, aceștia ajung la putere și implementează programul partidului. Până la urmă, Teo s-a retras, văzând că este altcineva care poate altfel, să ia echipa de consilieri creată de partid și să meargă cu ea în alegeri”.

Puțin mai devreme, un scandal a împânzit rețelele de socializare, după ce Teodor Cârnaț a apărut într-un stories din vacanță, îmbrăcat doar în slipi, în culorile tricolorului și cu stema Republicii Moldova pe partea din spate.

Expertul în drept constituțional a venit cu un comentariu după valul de critici de pe rețele. „Unii troli ai puterii, adică cei care o lustruiesc pe Maia Sandu și PAS-ul, au zis: „acum este momentul să-l distrugem pe Teo”. Credeți-mă, așa ceva nu mă distruge pe mine, pentru că mulți au încercat, dar puțini au reușit”, a declarat Cârnaț.


Preluat de la: Unimedia.info