Fanii Led Zeppelin, în așteptarea licitației online, la care va fi vândută o piesă emblematică a trupei

Fanii Led Zeppelin așteaptă cu nerăbdare o licitație online care va avea loc luna viitoare.

Printre obiectele expuse se numără o piesă emblematică din istoria legendarei trupe. Este vorba despre coperta originală a albumului de debut, care poartă numele grupului britanic lansat în 1969.

Coperta reprezintă fotografia cu accidentul aviatic al zeppelinului Hindenburg, din 1937 şi e evaluată la aproximativ 30 mii dolari. Mulţi şi-au anunţat intenţia de a participa la licitație, așa că cei de la casa Christie’s estimează că suma finală va fi mult mai mare.

Albumul de debut al trupei Led Zeppelin nu a fost foarte bine primit de critici, însă a avut un uriaş succes la public. În timp, acesta a devenit un reper în istoria muzicii, iar în 2003, revista Rolling Stone l-a clasat pe locul 29 în topul celor mai bune albumuri din toate timpurile.


Preluat de la: Publika.md