Să râdem cu Ministerul Finanțelor și ANAF. Cum a ajuns `Psihiatra învelită` să le dea bătăi de cap antreprenorilor pe noul portal e-Factura Ministerul Finanțelor, ANAF și STS au realizat sistemul e-Factura, dar se pare că nu au găsit și un translator bun din limba engleză. Anumiți termeni nu a fost traduși așa cum trebuie în limba română. Ce a ieșit? În noul sistem electronic apar cuvinte și expresii caraghioase, traduse greșit, potrivit Startup Cafe.
Noul sistem e-Factura a fost așteptat de contabilii și de oamenii de afaceri cu interes, mai ales că pe lângă ANAF în proiect au fost implicate direct Ministerul Finanțelor și STS. Cu toate acestea, se pare că niciunii dintre ei nu au găsit măcar un vorbitor de limba engleză care să traducă corect și adecvat anumiți termeni în limba română.
Așa se face că, pe lângă probleme pe care le au la încărcarea facturilor B2B pe portalul electronic RO e-Factura, antreprenorii au și motive de distracție pe seama sistemului de la Ministerul Finanțelor, scrie Startup Cafe.
Pe noul portal apare și un câmp prin care se selectează unitățile de măsură, iar acestea au fost traduse automat, de aici rezultând un adevărat haos. Printre unitățile de măsură traduse altfel se numără și „psihiatră învelită”, având codul XSW, după cum a remarcat un utilizator de pe grupul de Facebook e-Factura România. Termenul tradus greșit din engleză este „shrinkwrapped” sau „shrink wrapped” ori „shrink wrap” și se referă la mărfurile ambalate într-o folie transparentă. „Shrink” din „Shrink wrap” înseamnă a (se) micșora sau a se strânge, așa cum face acea folie de ambalare, când e supusă unui tratament termic la un utilaj de împachetare („wrap”), mai notează sursa citată, care menționează și că „shrink” mai înseamnă și altceva, în limba engleză, folosit în context informal: psihiatru, iar „wrap” înseamnă și a înveli. Practic, e-Factura a tradus într-un fel corect, dar a ales greșit omonimele din limba engleză, iar de aici a rezultat și „psihiatra învelită”. Aceste probleme de traducere nu sunt însă singurele. Antreprenorii și contabilii se plâng de fel de fel de disfuncționalități ale portalului, iar pe adresa Ministerului Finanțelor au apărut o mulțime de reclamații. Problema a ajuns și la ministrul Marcel Boloș, care a promis că vor fi luate măsurile necesare pentru a rezolva toate problemele portalului.
Preluat de la: Timpul.md