Şeful UniCredit dezminte că este interesat de achiziţionarea unei participaţii la Popolare di Sondrio

Şeful UniCredit, Andrea Orcel, a declarat că banca italiană nu cumpără acţiuni la Popolare di Sondrio, apreciind ca fiind “zgomot” informaţiile din presă conform cărora UniCredit ar fi creditorul interesat de o participaţie la rivalul mai mic, transmite Reuters, potrivit Agerpres. Întrebat, într-un interviu acordat Bloomberg la Davos, dacă UniCredit este interesat de Popolare di Sondrio, Orcel a răspuns: “Suntem interesaţi de tot, la preţul corect”.

Publicaţia Daily Il Sole 24 Ore anunţa joi că o bancă americană de investiţii îşi “construieşte” o participaţie de 10% la Popolare di Sondrio pentru a permite unui creditor italian să devină un acţionar semnificativ, iar UniCredit a fost menţionat ca principal candidat.

“Nu, nu suntem noi”, a declarat Orcel când a fost întrebat dacă UniCredit cumpără acţiuni ale Popolare di Sondrio.

Orcel s-a angajat să decidă anul acesta dacă va majora recompensarea acţionarilor cu o parte din excedentul de capital de peste 10 miliarde de euro pe care l-a acumulat UniCredit. Stabilind condiţii stricte pentru fuziuni şi achiziţii (M&A), Orcel a anunţat că va lua în considerare răscumpărări extraordinare de acţiuni, în absenţa unor ţinte adecvate. M&A este ceva ce “orice director general are în setul său de instrumente. Analizăm fiecare piaţă unde suntem prezenţi, dar suntem extrem de disciplinaţi când spunem: Este acesta un activ strategic? Şi se potriveşte în ceea ce priveşte evaluarea?”, a explicat şeful UniCredit. Acesta a adăugat: “De fiecare dată când acord un interviu, este ceva. Ieri era Commerzbank, astăzi Popolare di Sondrio. La acest moment ştim ce este strategic, dar evaluările sunt disproporţionate. Deci există mulţi intermediari, mulţi oameni gălăgioşi care încearcă crearea de tranzacţii, dar cifrele nu sunt potrivite pentru noi”. Bancherii spun că Popolare di Sondrio ar fi potrivită din punct de vedere geografic pentru UniCredit, a cărei prezenţă în bogata regiune italiană Lombardia a fost slabă de-a lungul timpului. Decalajul faţă de liderul pieţei Intesa Sanpaolo s-a adâncit în 2010, când Intesa a preluat banca UBI din nordul ţării. Orcel a încercat o mişcare similară


Preluat de la: Timpul.md