Directorul Interpol avertizează: Organizațiile criminale vor încerca să vândă vaccinuri contrafăcute

În cazul în care va fi dezvoltat un vaccin împotriva COVID-19, exisă pericolul ca, profitând de cererea imensă, organizațiile criminale să pună pe piață medicamente contrafăcute, avertizează directorul Interpol, Jurgen Stock, potrivit digi24.ro.

Jurgen Stock arată că deja au apărut pe piaţă echipamente de protecţie personală necertificate, inclusiv măşti faciale, sau produse contrafăcute destinate dezinfectării mâinilor. Același lucru se va întâmpla și în cazul dezvoltării unui vaccin.

„Va veni un nou mare val, un val global, imediat ce se va profila un vaccin”, a spus directorul Interpol într-un interviu pentru agenția dpa, preluată de Agerpres.

Răufăcătorii care operează pe plan global s-au adaptat rapid la pandemie, în sensul că „exploatează noile temeri şi preocupări ale oamenilor şi trebuie să-şi reprofileze activităţile criminale”, a punctat directorul Interpol.

El a atras atenţia între altele asupra problemei eliminării deşeurilor spitaliceşti. „Constatăm o creştere a tentativelor unor grupuri de crimă organizată din Asia de a pătrunde pe această piaţă”, a menţionat Stock, anticipând că acest lucru se va întâmpla în scurt timp şi în alte părţi.

Jurgen Stock a mai explicat că infractorii vor încerca să profite de pandemie şi să-i înşele pe vârstnici dându-se drept rude care au nevoie de bani şi că vor creşte de asemenea nivelurile de criminalitate informatică, în contextul în care foarte mulţi oameni lucrează de acasă.

În general, pandemia ar putea da un impuls pe termen lung criminalităţii pe plan global, în condiţiile în care unii dintre cei rămaşi fără mijloace de trai ar putea recurge la infracţiuni, a subliniat Stock.

„Oamenii vor căuta surse de venit noi, cu caracter ilegal”, a anticipat el. 


Preluat de la: Publika.md