Refuzul autoritățile de la Chișinău de a permite staționarea în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) a ajutorului oferit de România a fost o umilință teribilă, consideră Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române. Într-un interviu acordat Cotidianul.md, Dungaciu remarcă prezența, în PMAN, câteva zile mai târziu, a sute de mașini cu steagurile și însemnele sovietice, trece în revistă opțiunile dreaptei democratice și unioniste, dar și evoluțiile din Partidul Democrat, al oligarhului fugar, Vlad Plahotniuc.
Declarațiile lui Dan Dungaciu:
Relațiile dintre București și Chișinău s-au văzut cel mai bine cu ocazia ajutorului medical masiv transmis din România către populația R. Moldova. Ce s-a văzut cu această ocazie? Trei lucruri. Primul, refuzul autorităților de la Chișinău de a permite convoiului românesc să ajungă în PMAN, ceea ce a fost o umilință teribilă, mai ales în condițiile în care, două zile mai târziu, de 9 mai, PMAN a fost plină cu sute de mașini cu steagurile și însemnele sovietice, muzică rusească etc. Al doilea, gestul unui personaj tipic pentru lumpenul politico-mafiot de la marginea imperiului care oferă plicuri cu bani medicilor români. Al treilea: premierul Chicu transmite că medici români vin să învețe de la „medicii moldoveni” cum să gestioneze coronavirusul, pentru că rata mortalității din republică ar fi mai mică decât din România…
Mesajul oficial a fost clar pentru public: medicii corupți și incompetenți din România vin să facă „populism” în republica noastră, cum zicea un apropiat de-al președintelui Dodon, și nu au ce căuta în locul simbolic al capitalei, să poată vedea lumea ce se întâmplă. Lumea poate să vadă acolo doar sute de mașini cu steaguri sovietice, să preamărească „mândra capitală” și să audă muzică rusească, nu poate vedea camioanele românești cu ajutoare. Deci, după ce că fuseseră umiliți anterior, români mai trebui și ținuți pe centură… Cam asta s-a văzut. Un episod fără precedent în relația bilaterală, măcar pe vremea lui Voronin eram în război politic declarat, acum am fi, chipurile „frați” și „parteneri”. În perioada sovietică, s-a petrecut acel minunat și extraordinar, „Pod de flori”, în perioada rusofilă a lui Igor Dodon, România a fost oprită „sub pod”.
În concluzie, un afront mizerabil orchestrat de Chișinău, pus în scenă de pro-rusul Igor Dodon și interpretat de premierul Chicu, practic Igor Dodon a scuipat cu salivă rusească pe obrazul României și al românilor. Și a făcut-o zâmbind cinic și mieros.
Pentru mine, protestele lui Dorin Chirtoacă și ale MPU au fost singurul moment reconfortant. Singurul în care privitorul din România se putea simți oarecum răzbunat în fața cinismului fără margini și duplicitatea autorităților de la Chișinău.
Evoluțiile politice din R. Moldova trebui să fie înțelese după o singură grilă, geopolitică, aceeași care a funcționat de la începutul republicii până astăzi: Vest versus Est. Alegerile au fost și sunt întotdeauna geopolitice, lucru confirmat și de eșecul coaliției efemere PAS-PSRM care a încercat că depășească geopolitica și să instituie „națiunea civică”. Deci Estul și Vestul, nu aș vorbi de Stânga și Dreapta, au ponderi relativ egale în electoratul de peste Prut. Așa a fost întotdeauna și așa e și azi. Vă aduceți aminte de celebra majoritate din 2001 a lui Voronin de 71 de deputați, în realitate comuniștii au luat 50,07%, dar prin redistribuire au ajuns la majoritate constituțională. La fel a fost și în 2009, când alianța pro-europeană a câștigat, la mustață, majoritatea, după ce l-a extras pe Marian Lupu de la comuniști și a schimbat mecanismele de redistribuire a voturilor.
Deci avem de-a face, generic, cu o bătălie perpetuă între două blocuri geopolitice, „Alianța pentru Integrare Europeană”, cum s-o fi numind ea, și „Partidul Comuniștilor”, cum s-o fi numind acesta. Prima include pe toți europenii, de toate nuanțele, a doua pe toți pro-esticii, de toate nuanțele. Miza principală în orice competiție electorală este ca fiecare „bloc” să nu aibă „dubluri” și să reușească să își adune toate voturile, să nu le risipească. Despre asta e vorba, restul sunt povești.
Diferența între „blocuri” o face partidul balama numit generic „PDM”, un soi de Ostap Bender al politicii moldovenești, un partid fără identitate, nici politică nici etnică, doar cu interese, pentru care nimic nu contează cu adevărat, în care trebuie să ai o disponibilitate morală de elastic, de genul lui Marian Lupu care vorbea „românește” științific și „moldovenește” politic – culmea, Lupu avea cel mai românesc accent din tot Parlamentul! –, un partid în care emblematici sunt politicienii de tip „Diacov”, indivizi care reușesc să rămână cu conștiința curată până la sfârșit, pentru simplu motiv că nu și-au folosit-o niciodată.
Dar fără acest partid și fără acest electorat, electoratul familiilor mixte din republică, practic, nu se poate face o majoritate pro-europeană. De la unioniști la „PDM”, totul trebuie cules, toate nuanțele de „pro-europenitate”, dacă vrei să ai peste 50%.
Maia Sandu nu a făcut asta în 2016, și nu a ajuns președinte. Cam despre a fost vorba… La fel e și acum, la fel va fi și mâine.
Ce spun eu este că trebuie strâns tot frontul pro-european. Iar în perspectiva alegerilor prezidențiala din noiembrie sau parlamentarele de după, această alianță trebuie să fie refăcută. Nu că așa e „moral”, nu că ne place, ci pentru că altă soluție nu este. Nimeni nu poate bate aritmetica electorală.
Haideți să lămurim o chestiune. Reapariția pe scenă a lui Plahotniuc sau Shor are o singură explicație. Anularea acordului de la 3 iunie 2019, adică eșecul a ceea ce am numit eu descălecatului americano-europeano-rus. Descălecatul înseamnă o întemeiere sau reîntemeiere. Pe 3 iunie a fost un descălecat care a vrut să „reîntemeieze” R. Moldova pe baze civice, dincolo de geopolitică. A fost un eșec complet și fulgerător, la care nu se va mai întoarce nimeni niciodată. Măcar atâta lucru pozitiv a rămas din Alianța PAS-PSRM, dincolo de debarcarea lui Plahotniuc: proiectul civic, ca proiect strategic pentru R. Moldova, a eșuat complet. „Lock, stock, and barrel” cum ar spune prietenii noștri americani…
Deci, revenind, descălecatul acesta a eșuat, acel „ménage à trois” – SUA, UE, Rusia – nu mai funcționează la Chișinău, este clar că totul s-a dezechilibrat, Bruxelles-ul și Washingtonul au rămas cu ochii în soare. Igor Dodon a rămas cu toată puterea, practic, dar Rusia a obținut o victorie à la Pyrrhus, pe care nu și-a dorit-o de fapt, dar nu a avut încotro, și a rămas cu Igor Dodon pe cap. Când Igor Dodon se plimba țanțos ca un curcan crezând că lumea e la picioarele lui, nu a înțeles că, de fapt, prin ruperea acordului își semnase și condamnarea politică. Iar Rusia nu își va tăia venele pentru el, că au suficiente pe cap și înțeleg foarte bine că nu pot avea toată puterea în republică. Oricum nu au ce face cu ea și asta costă, iar ei nu au bani. Pentru că 3 iunie a căzut, pentru că Dodon și Rusia trebuie contracarați și readuși în republică la dimensiunile lor normale, au reapărut în scenă Plahotniuc, Shor, și alte personaje de genul acesta despre care nu am mai fi auzit nimic dacă nu se rupea unilateral înțelegerea. Deci acum avem de-a face cu o resetare, cu o reechilibrare a jocului de forțe, când inclusiv Plahotniuc capătă valoare de întrebuințare. Iar la situația extrem de grea și care va deveni și mai grea anul acesta în republică, evident că, prin contrast, nici măcar Plahontiuc nu mai pare așa de negru. Dar repet, nu e vorba de Plahotniuc în sine, nu înseamnă că ar fi fost bun vreodată – până la urmă „binomul Plahotniuc-Dodon” a dus la ce avem astăzi -, ci că acum, dat fiind contextul, are valoare de întrebuințare… „PDM” a trecut de partea „Vestului”, cel puțin o parte, dar cred că hemoragia nu se va opri aici. E o chestiune de timp.
E clar că, presupunând că „Pro-Moldova” mai are și alte cărți în mână, nu și le arată pe toate. E normal. De fiecare dată când mai iese vreun deputat, „Pro-Moldova” face știri. Deci e normal pentru ei să procedeze așa. În plus, nu e normal ca ei să pună pe masă o majoritate forțelor pro-europene și să nu ceară ceva în schimb, nu știm deocamdată ce.
Dar nu cred în anticipate și nu aș pleda pentru ele. Cui i-ar folosi asta? Lui Igor Dodon, poate. Nici PDM-ului, nici echipei lui Shor, nici DA-ului… Deci nu de anticipate vorbim, ci, în perspectivă, de schimbarea de majoritate, apoi schimbarea de guvern, ceea ce este altceva.
Dar lucrurile nu trebuie grăbite. Cred că primul pas este constituirea unei majorități, nu doar pe hârtie, ci asumate. Adică o nouă „AIE”, despre care vorbeam, sigur, cu alt nume. Dar, electoral vorbind, ar fi același lucru. Când această „AIE” va fi negociată și constituită, cu mâna la nas, cu mască de protecție septică pe față, cu strâns din dinți, cu înjurături, cu reproșuri etc., deci când va fi negociată, abia atunci va trebui schimbată formal majoritatea, apoi guvernul… Dar nu acum, ci doar înainte de prezidențiale. Cu suficient de mult timp înainte ca lumea să aibă timp să afle că există o majoritate constituită în perspectiva alegerilor prezidențiale, și mai departe, și cu prea puțin timp ca această majoritate să guverneze efective și să fie responsabilă pentru dezastrul guvernării Chicu. În plus, și acesta este un lucru important mai ales în R. Moldova, s-ar transmite și semnalul că Igor Dodon e slab și a pierdut guvernarea, ceea ce la public contează mai ales în preajma alegerilor.
Această coaliție nu trebuie să aibă neapărat un candidat comun. Să nu uităm că trebuie să aibă, în primul rând, un premier comun, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp. În ceea ce privește candidatul la prezidențiale, dacă e comun sau nu, va fi rezultatul unei negocieri care se va face inclusiv atunci când va fi configurată noua alianță. Nu trebuie să fie obligatoriu unul comun, eu înțeleg că există lideri care trebuie să aibă grijă de partidul lor, să-l tragă în sus, dar trebuie să se procedeze ca în alegerile primare americane. În termenii R. Moldova, asta înseamnă că ar trebui ca în turul întâi să nu existe atacuri atât de grave încât candidații pro-europeni să nu se mai poată susține reciproc în turul al doilea. De asta cred eu că trebuie o negociere pentru viitoarea coaliție „AIE”, tocmai pentru a se evita duritățile în alegerile prezidențiale în tabăra anti-Dodon și anti-rusă. După prezidențiale, evident că această coaliție ar trebui să rămână împreună.
Diferența dintre 2020 și 2009 este că acum există o sumedenie de „dublete”, practic partidele se dublează între ele. Azi e mai greu de cules voturile, pentru că a crescut confuzia. În locul „PLDM”, iarăși generic vorbind, adică pentru reprezentarea politică a „moldoveniștilor europeniși”, se luptă și PAS și DA și, de pe margine, ce a mai rămas din PLDM. În locul „PL”, există două formațiuni politice unioniste, în locul „PDM”, există PDM a lui Filip și „Pro-Moldova” a lui Andrian Candu. Cu nuanța că și DA se superpune, electoral, oarecum, cu PDM… Deci e mai complicat, dar nu imposibil de clarificat apele. Îi consider în continuare pe liderii PAS și DA oameni responsabili și care, cum au mai făcut-o și înainte, se pot mobiliza împreună atunci când e nevoie, în ceea ce privește „PDM” cred că victoria unuia sau altuia dintre tabere va pulveriza cealaltă tabără, deci, în realitate, electoral vorbind, se anulează dublete.
Cam asta ar putea fi, într-un scenariu optim. Sigur că cineva ar spune că ne întoarcem de unde am plecat, e adevărat, asta e politica din R. Moldova, lasă senzația unui hamster în cușcă care aleargă într-o roată și nu ajunge niciunde…
În realitate, unioniștii ar putea opri alergatul hamsterului în roată și da un sens sau o direcție politicului moldovenesc.
Dar asta teoretic, practic, vom vedea. În mod concret, și Dorin Chirtoacă și Octavian Țîcu sunt oameni trecuți de 40 de ani, care nu mai au timp de experimente și trebuie să confirme. Sunt parte a acelei generații care trebuie să ducă mai departe crezul unionist, pe care generația anterioară nu l-a putut realiza. Ei ar fi cei de după „generația Independenței” care trebuie să meargă mai departe și mai sus, adică să devină „generația Unirii”. Dacă ambii își asumă asta cu adevărat și sunt sinceri în demersul lor, atunci se vor întâlni pe același drum. Practic vorbind, văd relația Chirtoacă-Țîcu ca relația din perioada de succes a parteneriatului Sandu-Năstase. Fără să existe neapărat o chimie perfectă, cei doi au mers împreună, au fost asumați împreună de partenerii externi, asta e foarte important, aviz amatorilor!, și toate victoriile pe care le-au repurtat au fost comune. Inclusiv candidatura unionistă la prezidențiale anul acesta trebuie să fie unică și comună, rezolvată amiabil așa cum a fost decisă în 2016 candidatura Maiei Sandu, printr-o decizie internă, bazată pe cercetări sociologice etc. Așa cum cauza comună a prevalat atunci, și în 2020 Cauza Unionistă trebuie să prevaleze dincolo de ecuația personală a lui Chirtoacă sau Țîcu. Acesta ar fi testul de maturitate al generației unioniste de azi, dacă nu reușesc împreună, se vor prăbuși în orgolii și unitare separat.
Preluat de la: Timpul.md