Air Moldova așteaptă ca procuratura să ia atitudine. Compania aeriană continuă să țină aeronavele la sol

Air Moldova a emis, astăzi, un comunicat de presă, în care amintește despre gestionarea defectuoasă a întreprinderii .

 Operatorul aerian Air Moldova susține că este dispusă să achite datoriile față de prestatori și să-și onoreze obligațiunile față de pasageri, dar problemele financiare cu care se confruntă compania la ziua de azi sunt cauzate de acțiunile unei bănci comerciale.

 Potrivit operatorului, la banca respectivă sunt blocați 150 de milioane de lei, cu acești bani compania ar putea să achite prestatorilor de servicii pentru a nu anula curse zilnic, bani care ar permite suplinirea flotei proprii și bani care ar asigura activitatea companiei fără constrângere.

 O parte din datorii sunt istorice, cauzate de Pandemie, războiul din Ucraina și pierderea unor destinații-cheie, se precizează în comunicat.

„Am anunțat despre gestionarea defectuoasă a întreprinderii de către fostul management al companiei de stat. Așteptăm ca Procuratura să ia atitudine în cazul celor care au adus compania Air Moldova în starea în care a fost până la privatizare. Au fost oferite toate actele necesare, pentru asigurarea unui proces de justiție echidistant. […] În conturile Air Moldova, la bancă, sunt blocate 150 de milioane de lei, bani care ar permite companiei să achite prestatorii de servicii, pentru a nu anula curse zilnic, ceea ce ar permite suplinirea flotei proprii și ar asigura activitatea companiei fără constrângere”, se arată în comunicatul Air Moldova.

 Recent, angajații Air Moldova au lansat o petiție în adresa Maei Sandu în care spune că șefa statului ar trebui să se implice, în caz contrar va intra în faliment. 

Președintele Maia Sandu a declarat anterior că aceasta nu este prerogativa instituției pe care o conduce, iar datoriile acumulate trebuie să le întoarcă cei care le-au făcut, și nu statul.

 Totodată, Procuratură trebuie să anunțe despre modul în care Air Moldova a fost adusă la faliment, după care privatizată, iar statul – devalizat.

 Și prim-ministrul Dorin Recean a comunicat că Executivul nu va  da curs petiției lansate de Air Moldova, deoarece nu este compania statului.

 De 10 zile, Air Moldova anuleză zilnic zborurile pe care le opereză. Compania aeriană susține că nu poate să-și achite serviciile din lipsă de bani.

 Recent, a fost creat un grup de lucru, pentru a identifica soluții ca să fie evitat falimentul operatorului național. Autoritatea Aeronautică Civilă a oferit un termen de 90 de zile pentru a remedia situația, în caz contrar licența Air Moldova ar putea fi suspendată.


Preluat de la: Publika.md