Situația se securitate regională în contextul agresiunii Rusiei în Ucraina au făcut obiectul discuției dintre vicepremierul pentru Reintegrare cu ambasadorul SUA la OSCE, Michael Carpenter și Ambasadorul SUA la Chișinău, Kent Logsdon.
Vicepremierul Oleg Serebrian a subliniat că obiectivele politicilor de reintegrare a țării rămân axate pe soluționarea pașnică și cuprinzătoare a conflictului, oferind întreaga asistență necesară cetățenilor Republicii Moldova de pe malul stâng al Nistrului și municipiul Bender, cu păstrarea perspectivei de integrare europeană.
În același timp, Serebrian a mai accentuat, că atât politicile de reintegrare a țării, cât și mecanismele agreate în negocieri trebuie să conducă la reglementarea pașnică și definitivă a conflictului transnistrean, cu demilitarizarea regiunii, restabilirea controlului din partea autorităților constituționale și completarea reformelor structurale pe întreg teritoriul țării.
Cât privește amendamentele recent operate privind incriminarea separatismului în legislația Republicii Moldova, s-a accentuat că acestea nu vor afecta procesul de negocieri și persoanele de bună-credință, ci au menirea de a preveni și combate amenințările la adresa suveranității și integrității teritoriale a țării.
Preluat de la: Publika.md