Punct şi de la capăt. Eugen Rurac, candidat la şefia PCCOCS s-a retras, iar comisia de preselecţie a demisionat în corpore

Eugen Rurac, unul dintre candidaţii la şefia Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Corupţiei, despre care anterior presa a scris că ar fi fost favorizat de ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, s-a retras din concurs. Informaţia a fost confirmată de şefa Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc. Între timp, după scandalul în jurul acestui concurs, toţi membrii Comisiei speciale de preselecție a şefului PCCOCS au anunţat că se retrag şi că în aceste condiţii, acest concurs nu poate continua. Iar ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, care este şi membru al CSP, a anunţat la rândul lui despre  necesitatea unui nou concurs. 

Unul dintre deja foştii membri ai Comisiei, Iulian Groza, a declarat că principalul motiv al acestei decizii este faptul că, în opinia membrilor Comisiei, concursul a fost viciat. 

„După şedinţa CSP-ului la care eu am participat, după ce am comunicat membrilor Consiliului Superior al Procurorilor privind circumstanţele pe care le consideram să le comunic legate de vicierea procesului de preselecţie, le-am comunicat că eu planific să mă retrag. CSP-ul urmează să adopte o decizie cu privire la modul în care urmează să să desfăşoare acest concurs”, a declarat Iulian Groza, membru CSS. 

Iar ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco spune că în lipsa membrilor comisiei de preselecţie, acest concurs nu poate continua.

„Concursul nu poate avea loc. Veţi desemna un alt candidat? Nu.  Concursul trebuie reluat în momentul în care se finalizează exerciţiul prevetting în cazul CSP, asta estimativ în luna aprilie. În mod normal trebuie să aprobăm o hotărâre formală cu privire la încetarea procesului de concurs, dar dacă indiferent dacă se aprobă sau nu, nu are loc cum să aibă acest concurs pentru că nu există membrii comisiei”, a precizat ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco. 

De menţionat că din componenţa Comisiei speciale au făcut parte Tudor Osoianu, desemnat de Ministerul Justiției, Ion Guceac, Boris Poiată, Roman Eremciuc, propuşi de CSP şi Iulian Groza, desemnat de președintele ţării. Groza a reclamat recent faptul că ar fi fost intimidat de către Eugeniu Rurac.

La rândul său, Rurac a a depus la Procuratura Generală o plângere împotriva ONG-ului condus de acesta. Acesta susţine că datele lui personale au fost accesate ilegal. IPRE a explicat că aceste date au fost accesate eronat şi a dat asigurări că informațiile nu au fost procesate, iar despre incident a fost informat Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.


Preluat de la: Publika.md