În jur de 9.000 de persoane mor în China zilnic din cauza COVID-19, estimează Airfinity, o companie britanică de date specializată pe subiecte legate de sănătate, potrivit Reuters, citează hotnews.ro.
Infecțiile cu coronavirusul au început să se răspândească în China din nou în noiembrie însă au înregistrat o creștere explozivă luna aceasta după ce Beijingul a renunțat la infama sa strategie „zero Covid” după ample proteste ale populației din marile orașe față de restricțiile severe.
Potrivit modelelor statistice ale celor de la Arifinity, numărul total al deceselor provocate de COVID-19 în China de la 1 decembrie a ajuns la 100.000 și cel al infecțiilor la 18,6 milioane.
China a renunțat recent inclusiv la testarea regulată a populației cu teste PCR și publicarea datelor privind cazurile asimptomatice, Airfinity folosind în modelările sale date publicate de provinciile chineze înainte de implementarea noilor politici.
Compania britanică estimează că numărul de infecții cu coronavirusul va ajunge la platou în data de 13 ianuarie a anului viitor, cu 3,7 milioane de cazuri de COVID-19 zilnic și ca decesele să ajungă la un vârf de 25.000 pe zi în 23 ianuarie.
Spre comparație, autoritățile chineze au anunțat doar 10 decese cauzate de COVID-19 din 7 decembrie, când au renunțat la restricții, susținând că definesc un deces cauzat de coronavirus drept unul care este provocat de un stop respirator provocat direct de COVID.
Autoritățile chineze nu includ în bilanț ceea ce ele afirmă că sunt decese cauzate de alte boli și afecțiuni, chiar dacă decedatul a fost testat pozitiv pentru coronavirus.
China susține în mod oficial că în țară au avut loc doar 5.246 de decese cauzate de COVID-19 de la izbucnirea pandemiei în orașul Wuhan. Cei de la Airfinity se așteaptă însă la 1,7 milioane de decese în China până la sfârșitul lunii aprilie.
O altă estimare realizată de specialiști în boli infecțioase de la Universitatea din Hong Kong mai devreme în cursul lunii decembrie prognozează aproape un milion de decese din cauza COVID-19 în China doar în lunile decembrie și ianuarie.
Printre principalele motive de îngrijorare se numără numărul mare de persoane vulnerabile din China, utilizarea unor vaccinuri mai puțin eficiente și acoperirea vaccinală scăzută în rândul persoanelor de peste 80 de ani, care prezintă cel mai mare risc de îmbolnăvire gravă.
Dintre statele membre ale UE Italia a anunțat deja că reintroduce testarea obligatorie pentru coronavirus a tuturor persoanelor sosite din China, Comisia Europeană convocând o reuniune pentru a discuta o „abordare coordonată” față de situație.
Preluat de la: Publika.md