Contractul de avarie, imprevizibil. Nu se ştie cât ne va costa curentul cumpărat de urgenţă

Autorităţile vor şti abia la sfârşitul lunii cât ne costă curentul procurat pe contracte de urgenţă şi atunci vor decide dacă ne permitem asemenea contracte sau vor urma deconectări. Despre asta a anunţat premierul Natalia Gavriliţa în cadrul şedinţei Guvernului. Prim-ministrul ne-a îndemnat din nou să economisim, pentru că fiecare megawatt în plus ne arde la buzunare. 

„Chiar dacă vorbim, de exemplu, despre un magazin și factura magazinului nu este mare, eu vreau ca toată lumea să înțeleagă că atunci când avem un deficit, procurăm pe contracte de urgență sau chiar aflăm mai târziu prețul electricității procurate. Deci, vom ști abia la sfârșitul lunii cât ne costă cu adevărat și vom putea decide dacă ne putem permite să cumpărăm pe asemenea contracte sau trebuie să facem deconectări. Deci, faptul că astăzi suntem ok, nu înseamnă că aceasta se va prelungi toată iarna”, a declarat premierul. 

Premierul a îndemnat oamenii să facă economii de energie electrică. Totodată, Natalia Gavriliţa a rugat clasa politică şi societatea civilă să se concetreze pe identificarea soluţiilor şi să nu speculeze pe subiectul energiei electrice, căci situaţia din acest domeniu este foarte gravă. Şedinţa Guvernului a avut loc cu lumina stinsă, la fel ca săptămâna trecută.

„Iată că în clădirile administrate de Guvern, în luna octombrie, consumul s-a redus cu 23 de procente, iar în Casa Guvernului unde ne aflăm acum – cu 30 de procente și cred că fiecare în familia lui, în casa lui, în localitatea sa, poate contribui la faptul ca tariful să nu fie unul exagerat, pentru că nu ne putem permite nici ca gospodării casnice să plătim aceste prețuri care sunt în Europa dacă nu avem contracte pe termen lung”, a mai precizat Gavriliţa. 

Potrivit premierului situaţia nu este atât de critică atunci când vorbim de asigurarea cu gaze naturale. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a anunţat că, chiar dacă Gazprom livrează ţării noastre jumătate din necesarul de gaze naturale, în prezent, nu ne confruntăm cu un deficit.

„Dacă vorbim de gaz, la moment nu există deficit de gaz ținând cont de volumele pe care le avem contractate. În același timp, trebuie să înțelegem că cu cât mai mult gaz economisim în această lună, cu atât mai mult gaz vom avea pentru lunile friguroase cum este decembrie, ianuarie și februarie”, a menţionat ministrul Infrastructurii. 

Potrivit lui Andrei Spînu, în prezent, rezerva de gaze naturale a Republicii Moldova constituie 142 de milioane de metri cubi.


Preluat de la: Publika.md