Agenția Spațială Europeană vrea să recruteze primul astronaut cu dizabilități din lume care să ajungă în spaţiu

Agenția Spațială Europeană (ESA) încearcă să recruteze primul astronaut cu dizabilități din lume care să participe la misiunile din spațiu. Până în prezent, persoanele cu dizabilități semnificative au fost excluse de la procesele de selecție fizică și psihologică la principalele agenții spațiale.

Iniţiatorii proceseului de recrutare pentru următorul astronaut – sau primul parastronaut – invită cetățenii europeni de orice vârstă și din orice categorie socială să aplice.

Astronautul Tim Peake a spus: ”În următorii câțiva ani și decenii, explorarea spațiului va deveni și mai interesantă pe măsură ce vom călători înapoi pe Lună și chiar mai departe pe Marte. Pentru ca misiunile spațiale să aibă succes, acestea necesită oameni foarte motivați, din medii diverse, pentru a-și combina abilitățile și a lucra în echipă”.

Este prima campanie de recrutare ESA încă din 2008 și aplicațiile se vor deschide pe 31 martie, timp de două luni. Apoi va exista un proces de 17 luni de screening, teste psihologice, practice și psihometrice, selecții medicale și două selecții de interviu, iar candidații finali vor fi anunțați în octombrie 2022.

Proiectul pilot își propune să deschidă calea carierei de astronaut persoanelor care până acum au fost excluse din zborul spațial. ESA va investi în adaptările necesare, pentru a permite acestor profesioniști să servească ca membri ai echipajului într-o misiune spațială sigură.

Instruirea intensivă va include un curs de trei săptămâni în speologie și un curs de geologie practică. Noii astronauți vor face primele zboruri în spațiu atunci când vor fi trimişi la Stația Spațială Internațională, potrivit observatornews.

Ministrul britanic al științei, Amanda Solloway, a declarat: ”A deveni astronaut este un vis pentru mulți, iar misiunea istorică a lui Tim Peake în spațiu în 2015 a arătat la milioane de britanici că poate deveni realitate. Având în vedere că sectorul spațial britanic beneficiază de mai mult sprijin guvernamental decât oricând, este timpul ca o nouă generație de astronauți britanici să răspundă la acest apel, pe măsură ce continuăm să lucrăm cu partenerii noștri europeni pentru a depăși limitele științei și explorării și mai mult”.

Deși experiența în sectorul spațial nu este esențială, candidații vor avea nevoie cel puţin de o diplomă de master și de o experiență de minimum trei ani în științe naturale, medicină, inginerie, matematică sau informatică. Limba engleză este esențială, de asemenea.

Candidatul potrivit va fi calm sub presiune și va fi dispus să participe la experimentele științifice. În trecut, experimentele au inclus cursuri precum studierea efectelor microgravitației asupra osului și țesutului uman.

 


Preluat de la: Publika.md