Valeriu Pasat, nemulţumit de modul în care Procuratura Generală şi-a prezentat scuze publice

Fostul ministru al Apărării şi ex-director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat, este nemulțumit de modul în care Procuratura Generală și-a prezentat scuze publice, după ce a fost condamnat ilegal în două dosare penale, iar ulterior achitat. Potrivit lui, textul publicat de instituție este sec.

„Ar fi bine nu ca pur şi simplu două rânduri, ceea ce aţi văzut pe site-ul Procuraturii Generale, dar ar fi bine ca conducerea actuală a Procuraturii Generale să condamne astfel de metode care au fost pe timpul la toate regimurile, să recunoaştem”, a declarat Valeriu Pasat.

Mai mult, Pasat este indignat că scrisoarea emisă de Procuratură a fost semnată de acuzatorul care a instrumentat unul dintre dosarele sale.

„A trebuit să treacă 16 ani, mă iertaţi, am emoţii, ca Procuratura să ceară scuze public. Cel mai ridicol a fost că scrisoarea prin care Procuratura îşi cere scuze este semnată de fostul viceprocuror general, de cel care a dus dosarul şi şi-a bătut joc de mine, Igor Popa”, spune Pasat.

Am încercat să obținem un comentariu de la Igor Popa, însă purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Maria Vieru, nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne oferi numărul acestuia. Săptămâna trecută, Procuratura Generală a publicat un text scurt în care își prezintă scuze publice în numele statului pentru condamnarea ilegală a fostului ministru.

Valeriu Pasat a fost cercetat penal şi condamnat la 10 ani de puşcărie pentru că ar fi prejudiciat statul cu 53 de milioane de dolari în 1997, prin comercializarea a 21 de avioane, pe când era ministru al Apărării. Într-un alt proces, Pasat a fost condamnat pentru tentativă de lovitură de stat. După ce a stat doi ani în puşcărie, Valeriu Pasat a fost achitat în primul proces şi amnistiat în cel de-al doilea.


Preluat de la: Publika.md