Directorul-adjunct al Direcţiei Tineret şi Sport din UTA Găgăuzia, Serghei Stoianoglo, votat recent ca membru al Comisiei Electorale din autonomie, nu și-a declarat afacerile şi potenţialele venituri generate de acestea. Serghei Stoianoglo, văr drept cu procurorul general Alexandr Stoianoglo, a fost subiectul unei anchete a Centrului de Investigaţii Jurnalistice în care se arăta că acesta deţine mai multe afaceri, dar şi potenţiale datorii.
Serghei Stoianoglo a raportat în Declaraţia de Avere şi Interese Personale pentru anul 2019 doar salariul anual de funcţionar, ce constituie 172.262 de lei. Şi o casă oferită în abitaţie gratuită.
În Registrul de stat al întreprinderilor, numele lui Serghei Stoianoglo figurează în calitate de fondator şi administrator al patru întreprinderi, cu adresa juridică pe strada Treteacov nr.60 din oraşul Comrat.
Funcţionarul este singurul fondator şi administrator al SRL Continent, înființată în 1992. Firma are mai multe genuri de activitate, printre care fabricarea alcoolului etilic şi a vinului.
În octombrie 2000, Serghei Stoianoglo devine co-fondatorul, cu 50 la sută, a SRL Liclament, care are ca activitate de bază fabricarea îngheţatei. În calitate de administrator al firmei a figurat întotdeauna Serghei Stoianoglo.
Tot în anul 2000 Serghei Stoianoglo devine acţionarul majoritar şi directorul SA Burlacu-Vin, care deţine în proprietate fabrica de vin din satul Burlacu, raionul Cahul.
În anul 2002, SRL Liclament şi SA Burlacu-Vin au fonfat societatea cu răspundere limitată Burlacu-Petrol, al cărei administrator, la fel, este Serghei Stoianoglo. Genurile de activitate ale întreprinderii sunt fabricarea vinului şi comercializarea produselor alimentare.
În Declaraţia de Avere şi Interese Personale pentru anul 2017, Stoianoglo a declarat întreprinderile Continent şi Liclament, dar şi un automobil de model Lexus, estimat la 50 de mii de lei, care nu se mai regăsesc în declaraţiile ulterioare şi nici nu raportează despre înstrăinarea lor.
Serghei Stoianoglo a ajuns la şefia Direcţiei Tineret şi Sport din Găgăuzia în noiembrie 2017, indicând că a lucrat până atunci la Universitatea din Comrat.
La 12 februarie 2021, Serghei Stoianoglo a fost votat de către 25 din deputații Adunării Populare din Găgăuzia în calitate de membru al Comisiei Electorale din autonomie.
Precizăm că, Serghei Stoianoglo a fost delegat în componența Ccomisiei Electorale din Găgăuzia din partea Comitetului Executiv din autonomie după ce deputații găgăuzi au refuzat să voteze pentru Vitali Derevenco, judecătorul care a declarat ilegal referendumul privind dreptul la autodeterminare a Găgăuziei în cazul în care Republica Moldova își pierde independența.
Serghei Stoianoglo a figurat într-o anchetă publicată luna trecută pe portalul Anticoruptie.md, în care jurnaliștii arătau că doi afacerişti din Comrat îl acuză că le este dator cu două milioane de euro şi că ar fi profitat de rudenia cu procurorul general ca să nu le restituie datoria, din această cauză fiindu-le fabricate dosare.
Preluat de la: Timpul.md