Doctorul Dennis Carroll, care a apărut și în producția Netflix intitulată „Pandemic”, a avertizat că încălzirea globală ar putea duce la eliberarea de microbi noi, care au stat mii de ani „adormiți” în ghețarii arctici care acum se topesc.
„Ar trebui să fim foarte precauți și să nu subestimăm potențialele amenințări”, a spus acesta, potrivit Metro. „Lumea se confruntă cu perspectiva ca microbii antici, care au rămas mult timp adormiți sub tundra înghețată, să prindă din nou viață odată cu schimbările climatice și cu dezghețarea nordului arctic”, a mai spus doctorul care și-a căpătat supranumele „omul care a prevăzut explozia pandemiei de coronavirus”.
„Riscurile la care se supune umanitatea din cauza acestor viruși renăscuți nu sunt cunoscute, dar pandemia de COVID-19 ne-a arătat că trebuie să fim extrem de precauți și să nu subestimăm potențialele amenințări”, a mai spus Carroll.
Temperaturile medii din zona arctică au crescut foarte mult în ultimii ani și continuă s-o facă. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că un focar de antrax, care a omorât un băiat din Siberia în 2016 a provenit de la o carcasă de ren care s-a dezghețat.
Preluat de la: Publika.md