Directoarea maternităţii din Ceadîr-Lunga, Antonina Monastîrlî, a decedat la Chişinău.
Informaţia a fost confirmată pentru portalul Gagauzinfo de către directorul spitalului din Ceadîr-Lunga, Natalia Papazoglo.
Potrivit acesteia, iniţial Monastîrli a fost internată în instituţia medicală raională, iar ulterior a fost transportată la Chişinău.
„Acolo a stat o săptămână. Starea ei se ameliorase şi a fost transferată în salon. Însă noaptea, starea ei de sănătate s-a înrăutăţit”, a spus Papazoglo.
În prezent, din cauza numărului sporit de pacienţi cu COVID-19, maternitatea din Ceadîr-Lunga se află în carantină până pe 16 februarie.
Preluat de la: Publika.md