BREAKING NEWS: Guvernul Gavriliţa nu a fost aprobat în Parlament

Guvernul Gavriliţa nu a fost aprobat în Parlament. Niciun deputat nu a votat programul şi echipa Nataliei Gavriliţa.

Totodată, PSRM anunţă constituirea unei majorităţi parlamentare formate din 54 de deputaţi. PSRM o înaintează pe Mariana Durleşteanu la funcţia de premier. Documentele au fost trimise preşedintelui ţării, Maia Sandu. 

Pe lângă deputaţii PSRM, din noua majoritate parlamentară fac parte deputaţii din platforma Pentru Moldova şi trei deputaţi neafiliaţi, Eugeniu Nichiforciuc, Vladimir Andronachi şi Alexandru Oleinic.

„Guvernul trebuie să exprime voința majorității politice din Parlament, în situația în care afectează grav cetățenii Republicii Moldova, declarăm despre constituirea majorității parlamentare pentru susținerea candidaturii Marianei Durleșteanu la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova”, a declarat președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță. 

Amintim că astăzi, PSRM a propus-o drept candidat la funcţia de premier pe Mariana Durleşteanu. Declaraţia a fost făcută de către liderul PSRM, Igor Dodon, în cadrul unei conferinţe de presă, în timp ce Natalia Gavriliţa, candidatul desemnat de Maia Sandu, îşi prezenta în plan programul de Guvernare.

CITEŞTE ŞI: PSRM a propus-o drept candidat la funcţia de premier pe Mariana Durleşteanu


Preluat de la: Publika.md