Emiratele Arabe Unite scriu istorie: Prima ţară arabă a cărei sondă spaţială a intrat pe orbita Marte

Emiratele Arabe Unite au făcut marţi istorie, devenind prima ţară arabă a cărei sondă spaţială a intrat pe orbita Marte, transmite CNBC.

Marţi seara, la ora locală 19.42, misiunea către Marte a Emiratelor, numită Speranţa, a ajuns la planeta roşie, iar o jumătate de oră mai târziu a trimis un semnal pe Pământ. Sărbătoarea este fenomenală. Experţii au estimat şansele de succes pentru intrarea pe orbita Marte la aproximativ 50%, în condiţiile în care peste jumătate din toate misiunile către Marte eşuează.

Fereastra crucială de timp a fost de 27 de minute înspăimântătoare şi pline de suspans, timp în care sonda Hope a încetinit semnificativ de la o viteză de 100.000 de kilometri pe oră la 18.000 de kilometri pe oră, cu ajutorul a şase propulsoare. În acest timp, sonda a consumat aproape jumătate din combustibilul său şi a putut să fie atrasă în câmpul gravitaţional al lui Marte şi să intre pe orbita planetei.

A urmat apoi o întârziere de 11 minute în comunicarea către Pământ, timp în care aproximativ 200 de ingineri şi cercetători din Emirate au aşteptat în tensiune să afle dacă misiunea a avurt succes.

Misiunea Hope (Speranţa), un proiect de 200 de milioane de dolari numit „Al-Amal” în Arabă, a fost lansată în 20 iulie, de la Staţia Spaţială Tanegashima a Japoniei, iar acum  a ajuns la punctul culminant al călătoriei sale către planeta roşie. Sonda va petrece un an marţian pe orbita Marte, echivalent cu 687 de zile pe Pământ, studiind şi colectând date despre atmosfera planetei. Anul 2021 este important şi pentru că reprezintă a 50-a aniversare a formării Emiratelor Arabe Unite ca ţară, scrie adevarul.ro.


Preluat de la: Publika.md