Încă 18 de moldoveni au murit din cauza noului coronavirus. Astfel, bilanţul deceselor provocate de COVID-19 în Moldova a ajuns la 3.515.
Potrivit Ministerului Sănătății, victimele aveau vârstele cuprinse între 30 și 88 de ani.
Acestea sufereau și de alte boli.
Printre victimele noului coronavirus anunţate astăzi de Ministerul Sănătăţii se numără şi doi lucrători ai sistemului medical. Este vorba despre medicul Octavian Zanoaga, șef al laboratorului clinic SCMC ”Valentin Ignatenco” şi asistenta medicală la Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, Zinovia Movileanu.
Până la ziua de azi, 78 lucrători medicali au decedat din cauza îmbolnăvirii cu COVID-19.
Preluat de la: Publika.md