Meteorologii au prelungit avertizarea de cod galben de ceață în toată țara. Astfel, în noaptea aceasta şi joi diminineaţa, pe arii extinse se va menține ceaţă densă, iar vizibilitatea va fi de 200 de metri și mai puțin.
În următoarele zile, maximele se vor situa între patru şi 11 grade Celsius, iar minimele – între minus patru şi plus două grade.
Şoferii sunt îndemnaţi să fie atenţi atunci când pornesc la drum. Să circule cu luminile de întâlnire și de ceață ale automobilului pe toate drumurile, dar și să adapteze viteza la condiţiile meteo. Pietonilor li se recomandă să poarte haine de culoare deschisă pentru a fi observaţi de conducătorii auto și să traverseze strada doar la trecerile de pietoni.
Preluat de la: Publika.md