O grupare specializată în transportarea ilegală a moldovenilor în Federaţia Rusă, destructurată (VIDEO)

O grupare infracţională specializată în transportarea ilegală a moldovenilor în Federaţia Rusă a fost destructurată de către ofiţerii poliţiei de frontieră. Membrii grupării sunt cetăţeni moldoveni, cu reședința în regiunea transnistreană, cât și cetățeni ai Federației Ruse și Republicii Belarus. 

Potrivit unui comunicat de presă emis de poliţia de frontieră, mai mulţi cetățeni din Republica Moldova, care intenționau să ajungă la muncă în Federația Rusă, s-au adresat la membrii grupării. Persoanelor li s-a promis că vor fi transportați în Federația Rusă contra sumei de 40 000 – 60 000 RUB, echivalentul a 9 000 – 13 600 lei moldoveneşti, chiar dacă legal acest fapt nu putea fi realizat.

Membrii grupării atrăgeau clienţi prin plasarea anunțurilor camuflate pe rețelele sociale. Moldovenii erau transportaţi cu un autocar, prin tranzitarea Ucrainei și Republicii Belarus, în Federația Rusă, prezentând autorităților ruse acte de identitate și călătorie false.

Astfel, la finele lunii decembrie, în urma documentării activităţii infracţionale, ofițerii de investigații și cei de urmărire penală din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au reţinut autocarul în care se aflau cetățeni moldoveni, în timp ce se deplasau spre Federația Rusă. La volan se afla unul din membrii grupării criminale cercetate. Tot atunci, asupra șoferului au fost depistate și ridicate acte oficiale cu semne vădite de falsificare.

Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală. Suspecţii riscă amendă în mărime de 57 500- 67 500 de lei sau închisoare de la 5 la 7 ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe termen de 3-5 ani.

Unul din membri grupării, în vârstă de 45 de ani a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile. Ceilalţi membri identificați sunt cercetați în libertate, cooperând activ cu organul de urmărire penală.

 


Preluat de la: Publika.md