Moldovenii aflaţi peste hotare au trimis acasă mai mulţi bani anul trecut, comparativ cu 2019

Moldovenii aflaţi peste hotare au trimis acasă, anul trecut, mai mulţi bani decât în 2019. Astfel, potrivit unui raport al Băncii Naţionale, în 2020 s-au transferat peste un miliard 400 de milioane de dolari, cu aproape 22 la sută mai mult decât în 2019.

Aproape jumătate din transferuri, adică aproximativ 47 la sută au fost din UE, în jur de 40 la sută sunt din alte ţări şi doar puţin peste 13 la sută din spaţiul CSI. Tranzacţiile au fost în diferite valute.

Astfel, în ţară au ajuns aproape 322 de milioane de dolari, ceea ce a constituit cam 64,5 la sută din transferuri. Alte 556 de milioane au fost trimise în euro, ceea ce reprezintă 33,2 la sută. Cele mai puţine, doar 2,3 la sută au fost efectuate în ruble, adică aproximativ 22 de milioane.

Cei mai mulţi bani au venit din Israel, aproape 17 la sută din transferuri, pe locul doi în acest top e situată Italia cu aproximativ 14 la sută, urmată de Rusia cu 12,5 la sută. Din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au venit aproape zece la sută din banii trimişi, iar din Germania – nouă la sută. 


Preluat de la: Publika.md