MILIOANE DE LEI! Cât va achita în acest an Capitala pentru depozitarea deşeurilor la poligonul de la Ţînţăreni

20 de milioane de lei. Atât va achita în acest an Capitala pentru depozitarea deşeurilor la poligonul de la Ţînţăreni. Jumătate din sumă va fi transferată direct primăriei localităţii, iar restul va fi oferită prin 15 proiecte investiţionale. Totodată, patru milioane de lei vor merge la comuna Geamăna. Proiectul a fost votat de Consiliul Municipal Chişinău cu votul majorităţii consilierilor, deşi a stârnit critici din partea opoziţiei.

„O mare parte din angajamente se trag încă din 2017, din contractul bază semnat care nu au fost executate. Dacă să însumăm toate cheltuielile, ar fi în jur de 10 milioane”, a menţionat Ilie Ceban, viceprimar al Capitalei.

Unii consilieri s-au arătat nedumeriţi de necesitatea semnării acestui contract cu Primăria Ţînţăreni, de vreme ce există un proiect de decizie privind parteneriatul public-privat pentru sortarea deşeurilor.

„Din ce cauză Executivul preferă să plătească dijmă unui sat în loc să ia nişte decizii, în primul rând să respecte legea din 2016 cu privire la gestionarea deşeurilor şi doi, să nu achităm aceşti bani unui sat, dar să-i investim în procesarea normală a deşeurilor?”, a declarat Alexandr Trubca, consilier PAS.

„Sunt mai multe decizii, una prin care urmează să lansăm o licitaţie în vederea contractării serviciilor de sortare. Noi am discutat că costurile lunare ar fi de patru milioane de lei. Consilierii sunt gata să voteze un astfel de proiect de decizie?”, a spus Ilie Ceban, viceprimar al Capitalei.

„În 2021 o să aveţi curajul de a duce la capăt această idee ca să sortăm, într-un final, să avem un calcul clar, cât o să-i coste pe locuitorii municipiului Chişinău acest serviciu?”, a menţionat Vasile Grădinaru, consilier PAS.

„Eu nu pot să vă dau asigurări că în 2021 va fi implementat. Dumneavoastră cunoaşteţi termenii de lansare şi implementare a unui parteneriat public-privat”, a subliniat Ilie Ceban.

Până atunci, Primăria Chişinău trebuie să îndeplinească condiţiile impuse de consilierii locali din Ţînţăreni. De ani de zile ei cer municipalităţii să găsească un alt loc în care să depoziteze deşeurile.

„Suntem în căutarea unui teren, dar dumneavoastră trebuie să cunoaşteţi care sunt cheltuielile pentru a identifica şi pentru a procura un astfel de teren. Urmează ca circa 100 de milioane de lei să fie investite ca un teren agricol să fie transformat într-un poligon”, a declarat Ilie Ceban.

Evacuarea deşeurilor din Chişinău la groapa de gunoi din Ţînţăreni este o problemă care persistă de ani de zile. În 2010, în urma unor proteste ale localnicilor, autorităţile municipale au decis să evacueze gunoiul, temporar, la groapa de lângă Bubuieci. Ulterior, s-a ajuns la un compromis cu Primăria Ţînţăreni, care a acceptat depozitarea deşeurilor în schimbul mai multor investiţii.


Preluat de la: Publika.md