A aflat că are leucemie, fiind însărcinată în luna a șasea. O tânără din Capitală luptă pentru viaţa sa şi a bebeluşului nenăscut

A aflat că are leucemie, fiind însărcinată în luna a șasea. Este diagnosticul dur pus de medici Ludmilei Racoviţa, o tânără mămică, aflată la a doua sarcină. Femeia luptă acum pentru două vieți concomitent, deoarece boala îi pune viața în pericol atât ei, cât şi bebeluşului nenăscut. Singura soluție este nașterea prematură în Franţa, la o clinică specializată.

Ludmila a aflat că suferă de leucemie mieloidă acută după analizele de rutină pe care le-a făcut atunci când a scăpat de COVID-19. Deși medicii i-au recomandat întreruperea sarcinii, femeia spune că va păstra copilul, chiar şi cu preţul vieţii.

„Medicii din start mi-au zis că trebuie să întrerup sarcina. Eu aduc acest copilaș, îi dau viață chiar dacă risc cu propria viață. Îi simt mișcările, îl simt, el mă simte și adică eu totuși cred că o să aibă viață și eu și el.”, a afirmat locuitoarea Capitaliei, Liudmila Racovița-Afanase.

În prezent, femeia se află sub supravegherea medicilor de la Institutul Oncologic din Chișinău. 

„Diagnosticul este de leucemie acută, deci stabilită în baza analizei generale a sângelui. Pacienta necesită acum tratament kinetoterapic, dar ea este însărcinata în 25-26 săptămăni.”, a afirmat medicul hematolog, Institutul Oncologic Chișinău, Fiodor Gîțu.

Pentru că intervenţia chirugicală peste hotare este costisitoare şi mult peste posibilităţile financiare ale familiei, Ludmila s-a adresat pentru ajutor oamenilor cu suflet mare.

„Rog toată lumea cu suflet mare, să mă ajute cu cât pot ei, chiar dacă nu financiar, măcar cu o rugăciune, să se roage pentru mine și copilașul meu, ca să pot să trăiesc și să îmi văd copiii crescuți.”, a spus locuitoarea Capitaliei, Liudmila Racovița-Afanase.

Cei care doresc să o ajute pe Ludmila Afanase, pot să doneze bani pe următoarele conturile bancare:

BC Victoriabank SA
Cod fiscal 2005044048229
Beneficiar: RACOVITA LIUDMILA
MDL: MD45VI022332400001162MDL
EURO: MD82VI022332400000599EUR
USD: MD37VI022332400000143USD


Preluat de la: Publika.md