Al doilea an de pandemie de Covid-19 ar putea fi mai dificil decât primul, având în vedere modul în care se răspândeşte boala, mai ales în emisfera nordică, în condiţiile în care circulă mai multe tulpini, a avertizat, miercuri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters, citează Adevarul.
„Intrăm în al doilea an, ar putea fi chiar mai dificil având în vedere dinamică transmiterii şi unele probleme pe care le vedem”, a declarat Mike Ryan, directorul pentru urgenţe al OMS, în timpul unui eveniment care a avut loc online.
Bilanţul deceselor la nivel mondial se apropie de 2 milioane de la începutul pandemiei, fiind infectate 91,5 milioane de persoane.
„Cu certitudine, în emisfera nordică, mai ales în Europa şi America de Nord, am văzut o furtună perfectă a sezonului – frig, oameni care stau în interior, un amestec social mai mare şi o combinaţie de factori care au dus la o transmitere mai mare în multe, multe ţări”, a spus Ryan.
Directorul tehnic al OMS pentru Covid-19, Maria Van Kerkhove, a spus: „După sărbători, în unele ţări situaţia se va agrava înainte de a se îmbunătăţi”.
Pe fondul temerilor de noua variantă, mai contagioasă, a coronavirusului, depistată prima oară în Marea Britanie, dar care între timp s-a extins în lume, guverne din Europa au anunţat, miercuri, măsuri mai stricte de combatere a îmbolnăvirilor. Acestea includ munca de acasă şi închiderea unor magazine în Elveţia, prelungirea stării de urgenţă în Italia şi măsuri în Germania pentru reducerea contactelor între oameni.
Restricţii mai dure au anunţat şi Portugalia şi Danemarca.
Preluat de la: Publika.md