Platforma DA neagă că ar urmă să propună un candidat la funcția de Prim-Ministru

 

Deputatul Igor Munteanu, vicepreședinte al Platformei DA, a fost întrebat dacă partidul este pregătit să înainteze un posibil candidat pentru funcția de Premier..

„Nu. După cum am susținut la momentul consultărilor politice cu actualul Președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, nu vom înainta un candidat la funcția de Prim-Ministru, nu ne vom asocia oricărei coaliții formale în actualul Parlament”, a răspuns parlamentarul, în cadrul unui interviu pentru punctul.md.

Totodată, el a spus că opoziția ar trebui să fie pregătită oricând să preia guvernarea, pe cale democratică și cu maximă de responsabilitate. „Este atribuția Președintelui Republicii Moldova să desemneze un candidat pentru formarea unui nou guvern, după căderea celui vechi și numai după 2 tentative nereușite de formare a guvernului, Parlamentul poate fi demis potrivit Constituției. Ne dorim un guvern stabil, democratic și priceput să lecuiască rănile provocate de această pandemie sub aspect medical, dar și economic, social, psihologic. Ne-am dori cu toții ca Republica Moldova să fie un loc confortabil pentru cetățenii săi și business, redevenind copilul îndrăgit al Uniunii Europene la fapte bune, astfel încât să putem reveni la etapele și mizele adevărate ale Acordului de Asociere UE-RM. Un guvern bun ar însemna echipa care să readucă normalitatea democratică în Republica Moldova prin mai multă europenizare și reforme interne, care înseamnă nu adoptarea mecanică a unor reguli comunitare, dar mai ales punerea acestor norme europene în aplicare, internalizarea lor printre cetățenii Republica Moldova, un obiectiv imposibil de atins dacă vom continua să plutim în derivă sau dacă ne vom mulțumi cu „scărmăneli” politice intestine, fără proiecte ambițioase de a reporni motoarele statului de drept și ale economiei de piață competitive”, a declarat deputatul.

Igor Munteanu a mai spus că „Platforma DA susține fără remușcări ideea unor alegeri anticipate în anul 2021, cu respectarea normelor legale”.

punctul.md


Preluat de la: Timpul.md