Pakistan: Un bărbat a fost arestat, după ce și-a pus mască de vârcolac și a urlat la oameni în noaptea de Revelion

Un bărbat care s-a deghizat cu o mască de vârcolac și care a mers pe străzi cu motocicleta, în timp ce urla la oameni şi încerca să îi sperie de Anul Nou, a fost arestat. Autorităţile locale au pornit imediat în căutarea omului în urma sesizărilor.

Incidentul a avut loc în Pakistan. Se pare că acesta era rezident al oraşului Peshawar şi locuia fix în cartierul pe care a ajuns să îl terorizeze. Oamenii legii au reuşit să îl prindă şi să îl aresteze, bărbatul fiind dus la secţia de poliţie.

Evenimentul a devenit viral, cu atât mai mult că poliţiştii chiar au ajuns să facă mai multe fotografii cu ”vârcolacul” care a băgat spaima în oameni.

Imaginile au fost postate pe reţelele sociale, alături de o descriere cum că omul a fost arestat/

 


Preluat de la: Publika.md