Chiar în miezul identității tale, un mic sâmbure de auto-cunoaștere combină amintirile din trecute cu senzațiile efemere din prezent, iar în același timp adăugând și un strop de nerăbdare pentru viitor.

Întrebarea este dacă acest sentiment continuu de „tine” este la fel de robust pe cât pare, iar acest aspect i-a fascinat pe filozofi și psihologi de-a lungul timpului. Un studiu recent încearcă să dezvăluie noi detalii, analizând radiografii ale creierului pentru a concluziona că cel puțin o parte din tine rămâne într-adevăr consistentă pe măsură ce înaintezi în viață.

„Prin studiul nostru, am încercat să aflăm dacă rămânem mereu aceeași persoană de-a lungul vieții noastre. În concordanță cu literatura anterioară, rezultatele noastre indică faptul că există o componentă care rămâne stabilă în timp ce altă parte este mai predispusă la schimbări de-a lungul timpului”, a explicat Miguel Rubianes, om de știință la Universitatea Complutense din Madrid.

„Efectul de auto-referire”, mit sau adevăr?

Auto-continuitatea formează bazele identității. De fiecare dată când folosești cuvântul „eu”, te referi la un fir care leagă o serie de experiențe dintr-o viață, reprezentând o relație dintre acel „tu din tinerețe” cu cel care încă nu și-a făcut apariția.

Rubianes și echipa sa s-au concentrat în special pe aspectele de „când și cum” ale neurologiei care are legătură cu fețele familiare, bazându-se pe cercetări anterioare care au sugerat că auto-recunoașterea vizuală poate funcționa drept indicator al stabilirii unei legături cu impresia cuiva asupra sinelui.

Fiind cunoscut drept „efectul de auto-referire” (self-reference effect), oamenii au tendința să fie mai buni la amintirea sau recunoașterea informațiilor dacă acestea sunt conectate la nivel personal cu noi, precum momentele în care ne vedem propria față în fotografii.

Identitatea personală ar putea fi un concept mult mai important decât am fi crezut
Deși există o sumedenie de dovezi care susțin existența fenomenului, coordonarea și mecanismele exacte ale procesului acesta din creier rămâne un mister, potrivit Science Alert.

Determinarea tipurilor de activități neurologice implicate în acest process ne poate spune dacă suntem pur și simplu „declanșați” de recunoașterea proprii fețe, precum vederea unui prieten drag, sau dacă facem, de fapt, o legătură cu sinele reprezentat, atât din trecut cât și prezent.

„Asta demonstrează importanța cercetărilor clinice de bază, precum cele din acest studiu, despre identitatea personală, pentru că promite să fie un concept mult mai important decât am fi crezut și poate juca un rol fundamental în analiza psihologică și procesele de intervenție”, a mai spus Rubianes.

În unele zile, poate că nu suntem siguri de cine suntem cu adevărat. Însă, există o mare șansă ca, undeva ascuns adânc în creier, ești mereu același tu. 

Preluat de la: Timpul.md