Anul care s-a încheiat a fost o ocazie de a învăţa o meserie pentru copiii din cinci centre de plasament temporar din ţară. Chiar înainte de Revelion, ei au dat ultimul examen în cadrul programului „Atelier”, unde au învăţat să coasă haine și accesorii. Programul a fost organizat de fundația „Open Gates”.
Timp de patru luni, băieții și fetele din centrele de plasament temporar din Hâncești, Drochia, Anenii Noi, Bălți și Cărpineni au urmat cursuri de croitorie de două ori pe săptămână. Cu sprijinul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pensionarii din zonă veneau la centrele de plasament pentru a susţine lecţiile.
„Programul obligatoriu includea o geantă mică, foarte simplă, am vrut să începem cu ceva foarte simplu. Apoi copiii au cusut astfel de fulare în jurul gâtului, în loc de eșarfe, din țesătură caldă. Și au cusut malete minunate cu glugi. Mi-ar plăcea să port o astfel de maletă.”, a afirmat preşedintele Fundaţiei „Open Gates”, Olga Leviţcaia.
Pe lângă cele învăţate, adolescenţii au primit cadou truse cu cele necesare pentru cusut şi haine noi unicat.
„Am fost foarte limitați din cauza pandemiei, am decis să vizităm fiecare orfelinat care a luat parte la proiectul nostru. Și ne-am întâlnit personal cu copiii, am comunicat cu ei și cu pensionarii. Le-am adus cadouri personale pentru toată lumea. A fost o campanie de Anul Nou, la care au participat diferiți oameni. Și fiecare a pregătit individual un cadou pentru fiecare copil, ceea ce le-a adus o mare bucurie.”, a menţionat fondatoarea „Open Gates”, Natalia Grigorjevski-Braga.
Organizatorii şi participanții caută acum fondurile necesare pentru a duce mai departe proiectul.
„Pentru a continua acest proiect, avem nevoie de o sumă foarte mică, 5.000 de lei pentru munca pensionarilor, iar restul banilor sunt necesari pentru materiale, astfel încât copiii să aibă cu ce lucra.”, a spus fondatoarea „Open Gates”, Natalia Grigorjevski-Braga.
47 de copii din centre de plasament temporar au luat parte la proiectul „Atelier”.
Preluat de la: Publika.md