Mesă de Revelion. Tradiţiile moldoveneşti versus recomandările nutriţioniştilor

Moldovenii ţin tradiţii, iar de sărbători, gospodinele insistă să gătească mai multe feluri de mâncare şi să le servească pe toate la o masă în speranţa că în noul an vor avea parte de belşug. Nutriţioniştii avertizează însă: nu trebuie să uităm de măsură. Dacă am gustat din piftie, friptura o putem lăsa pentru următoarea masă. Gospodinele sunt îndemnate nu doar să aibă grijă de poftele oaspeţilor, ci şi de cum vor petrece timpul.

„Recomandarea mea este ca să ne organizăm să petrecem o oră în jurul mesei. După aceasta, să mergem în salon şi să pregătim din timp diferite activităţi recreative, jocuri distractive.”, a spus nutriţionistul, Cristina Cerevatenco.

În cazul în care nu ne-am putut abţine de la mâncăruri, specialiştii ne recomandă să consumăm cât mai multe băuturi calde, cum ar fi ceaiul cu ghimber. E absolut interzis ca în dimineaţa în care ne trezim după o masă copioasă să ne punem din nou pe mâncat.

„Dacă suntem iubitori de smoothie, putem să pregătim un smoothie verde sau putem pregăti ceva uşor, un terci sau cel mai recomandat, o porţie de fructe.”, a menţionat nutriţionistul, Cristina Cerevatenco.

Chiar dacă știu de recomandările nutriţioniştilor, gospodinele nu pot renunța la bucatele tradiţionale de sărbători, care sunt de cele mai multe ori și calorice. 

„Piftie neapărat şi carne la cuptor. Evident, şi copturi pe care le-am prins încă de la mama mea.”

„Piftie, sarmale, friptură. Cam asta.”

„Sarmale, piftie, eu ştiu ce mai putem noi găti, ceva carne, atât. Nu aruncăm nimic. Noi stăm la curte, avem animale şi trebuie şi ele câte ceva să mănânce.”

Iar ca după sărbători, mâncare să nu ajungă la tomberon, bucătarii ne sfătuiesc să refolosim unele produse. De exemplu, Mihai Buga a făcut repede un sandwich cald.

„Avem legume, roşii, castraveţi care sunt la orice sărbătoare pe masă şi rămân, caşcaval, produse de caşcaval. Vedem, caşcavalul s-a topit bine şi când îl desfacem, totul este moale, proaspăt, caşcavalul se întinde bine.”, a afirmat bucătarul, Mihai Buga.

Nu e bine să congelăm bucatele care rămân neatinse, pentru că nu vor mai fi la fel de gustoase, spun bucătarii profesioniști. În ceea ce privește alcoolul, specialiştii recomandă ca băuturile tari să fie servite doar cu aperitive uşoare şi, desigur, în cantităţi moderate.


Preluat de la: Publika.md