Decizie controversată, în satul Bobeica. Autorităţile au permis împuşcarea pisicilor și câinilor fără adăpost

O decizie controversată, luată de autorităţile satului Bobeica, raionul Hînceşti, a stârnit nemulţumirea mai multor oameni. Mai exact, documentul prevede permisiunea de a împuşca pisicile și câinii fără adăpost. De cealaltă parte, primarul comunei Bobeica, Lilian Musteaţă, susţine că, potrivit documentului, se permite împușcarea animalelor la cel puțin 200 de metri distanță de localitate.  

„Decizia aceasta noi o aprobăm ca pe teritoriul extravilanului, adică înafara localități ca vânătorii să aibă dreptul să împuşte în cazul în care apar cazuri de rabie şacali, vulpi.”, a spus primarul comunei Bobeica, Lilian Musteaţă.

Locuitorii raionului Hînceşti spun că este o decizie corectă.

„Asta este o decizie foarte corectă. Când vin copiii de la şcoală şi îi muşcă o haită de câini cine răspunde.”

„Trebuie să fie luate măsuri ca să nu fie muşcaţi oamenii, copiii. Un matur mai rezistă, dar un copil nu rezistă muşcăturii.”

„Dar la pe stradă cineva au omorât toate pisicile. Îmi este ciudă că le-au omorât, ele mai prindeau şoareci. Dar cei care au câini să-i ţină legaţi.”

„Eu cred că este o decizie corectă ca pe vremurile sovietice. Mergi să arunci gunoiul şi ei stau câte 10-20 de câini.”

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor din raionul Hînceşti, Mihail Şterbeţ, asemenea decizii sunt aprobate de mai multe primării din ţară. 

„Aceste decizii se iau, deoarece în caz că apărut o rabie nu putem noaptea să adunăm consilierii. Noi coordonăm cu Inspectoratul Ecologic de Stat şi ieşim la nimicirea șacalilor, câinilor vagabonzi.”, a afirmat preşedintele Asociaţiei Vânătorilor, Hânceşti, Mihail Ştirbeţ.

Ion Dron, preşedintele Partidului pentru Oameni, Natură şi Animale, susţine că, din luna octombrie 2018, persoanele care tratează animalele cu cruzime sunt sancţionate penal. 

„Noi am făcut un apel către Ministerul Afacerilor Interne să curme deocamdată punerea în acţiune acestor decizii şi să trecem la un dialog. Pe deoparte cei care pledează pentru respectarea legii aşa cum spune legea penală şi cu cei care au o altă opinie pe marginea acestui subiect.”, a comunicat preşedintele PONA, Ion Dron.

Pe Facebook a fost plasată o petiţie, semnată deja de peste 1400 de oameni, care cer anularea deciziei luate de către consiliul local Bobeica.


Preluat de la: Publika.md