Un şofer din Chişinău s-a dat în spectacol în faţa polițiștilor. Fiind beat criță, individul a provocat un accident rutier chiar sub ochii agenților de circulație. El a lovit un automobil și a încercat să dea bir cu fugiții. Incidentul a avut loc marți seara în satul Porumbrei din raionul Cimişlia.
Potrivit informaţiilor oferite de INSP, după ce a provocat accidentul, șoferul de 27 de ani a fost somat de oamenii legii să oprească. Acesta, însă, și-a continuat drumul. Astfel, agenții de circulație au plecat în goană după el. Bărbatul a fost urmărit aproape 40 de kilometri până când a fost oprit în apropierea satului Cenac din Cimișlia.
Testele au arătat că tânărul avea o concentrație de alcool în aerul expirat de patru mai mare decât norma.
În prezent, șoferul este cercetat penal pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate avansată, fiindcă nu a oprit la somația poliţiştilor, dar și pentru părăsirea locului accidentului. Acesta a rămas deja fără permisul de conducere şi riscă până la 240 de ore de muncă în folosul comunității sau un an de închisoare.
Preluat de la: Publika.md