Cum să nu te îngrași de sărbători. Cele mai bune trucuri

 Sărbătorile de iarnă sunt unele dintre cele mai așteptate ale anului. Crăciunul este despre familie, despre timp petrecut alături de cei dragi, dar și despre cadouri și cele mai gustoase preparate. Este, totuși, o mică problemă. Cum putem să nu acumulăm kilograme în plus în preajma sărbătorilor de iarnă? Iată cele mai bune sfaturi.

Cum să nu acumulăm kilograme în plus de Crăciun
Având în vedere că ne așteaptă câteva zile de mâncare multă, preparate gustoase și puțină activitate, află ce trebuie să faci pentru a nu te îngrășa. Ei bine, este important să ai ca scop să te menții la greutatea pe care o aveai înainte de sărbătoare.

Ideea nu este să slăbești de Crăciun, pentru că nu vei avea prea multe șanse dacă ai de gând să stai la masă alături de cei dragi și să nu ieși în evidență cu anumite rețineri sau să ai un meniu special, deci nu te gândi la asta, ci propune-ți să fii constant. Nu mânca în exces, ci câte puțin din toate, pentru a păstra tradiția și pentru a-ți satisface proftele.

Cu câteva zile înainte de Crăciun, scapă de câteva kilograme. Având în vedere că este post, consumă cât mai multe fructe și legume și preparate ușoare. Multe persoane slăbesc în timpul postului datorită faptului că au tendința să mănânce mai puțin și mai sănătos, deci o poți face și tu. În acest fel, dacă vei sări puțin calul de Crăciun, nu va fi afectată silueta ta pentru noaptea de Revelion și vei putea purta ținuta mult visată, fără nicio reținere.

Nu mânca mai mult decât poți. Dacă vrei să încerci toate preparatele, dar simți că nu mai poți, ia o pauză și revino la masă mai târziu. Ideea nu este să te simți sătul sau, mai mult, să ai probleme după, ci să-ți fie bine și să te bucuri de masa de Crăciun fără nicio complicație. E timp pentru toate!

Încearcă să mănânci mai mult la masa de prânz, iar în dimineața de Crăciun să consumi ceva mai ușor, precum legume, brânzeturi, sau doar o cafea sau o gustare. Ideal ar fi să nu exagerezi nici la cină, ci să-ți propui o anumită limită, pentru ca silueta ta să nu aibă de suferit. 

huff.ro


Preluat de la: Timpul.md