PAS, Platforma DA și PRO MOLDOVA au cerut exluderea de pe ordinea de zi a proiectelor bugetelor, însă fără succes

PAS, Platforma DA și PRO MOLDOVA au cerut exluderea de pe ordinea de zi a proiectelor bugetelor, însă fără succes. Amendamentul nu a întrunit numărul necesar de voturi. Solicitarea a fost făcută în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului.

”La ședința biroului a Parlamentului de ieri s-a votat și agenda și suplimentul. Noi am încercat să aducem argumentele noastre către membri biroului pentru a ține cont de faptul că o bună parte din proiectele propuse sunt nepregătite, conțin elemente corupționale, scheme. Am rugat respectuos să fie scoase de pe ordinea de zi, să avem timp suficient, și noi, și societatea, să le analizăm și ulterior să revenim la acestea. Am mai descoperit că pe ultima sută de metri au apărut câteva proiecte foarte periculoase pentru stabilitatea societății.”, a comunicat deputatul PAS, Igor Grosu.

Totodată, preşedintele fracţiunii Platforma DA, Alexandru Slusari, a solicitat examinarea acestor proiecte săptămâna viitoare.

”Noi luni seara am văzut aceste trei documente. Luni seara, în premieră, au apărut pe site-ul Guvernului. Marți seara pe suport de hârtie noi am primit toți. Am avut o jumătate de zi până la comisie, trei proiecte, peste 100 de pagini. Noi vrem lucru calitativ, sau noi suntem mașină de vot? Rugămintea: haide-ți să examinăm aceste trei proiecte săptămâna viitoare.”, a afirmat preşedintele fracţiunii Platforma DA, Alexandru Slusari.

Și președintele PRO MOLDOVA, Andrian Candu, a venit cu rugămintea de a amâna examinarea acestor proiecte.

”Faptul că am votat amânarea acestui subiect (politica fiscală) pentru lipsa consultărilor, inclusiv cu agricultorii, cu CALM-ul, pentru că există foarte multe subiecte care au un impact social. De aceea, susținem amânarea acestor proiecte de legi pentru a fi examinate ulterior.”, a declarat președintele PRO MOLDOVA, Andrian Candu.

 


Preluat de la: Publika.md