Copiii de la Centrul "Hospice Angelus" din satul Isacova au primit daruri de la Fundația caritabilă "Miron Shor"

Copiii de la Centrul de îngrijiri paliative „Hospice Angelus” din satul Isacova, raionul Orhei, au avut parte de dulciuri, jucării, produse alimentare și de igienă. Darurile le-au fost oferite de Fundația caritabilă „Miron Shor”, care a împlinit nouă ani de activitate, perioadă în care a ajutat 150 de mii de familii aflate în dificultate.

„De ziua fundației suntem bucuroși să fim aici alături de copilași de Centrul „Casa Îngerului”. Desigur că nu am venit cu mâinile goale, le-am adus produse alimentare, 200 de kg de cartofi, orez, sfeclă, morcov, zahăr și produse de igienă, jucării, pijamale și produse de birotică”, a menționat Nazarenco Ina, directorul fundației de caritate “Miron Șor”.

Directorul Centrului „Hospice Angelus”, Rodica Costin, susține că donația este binevenită.

„În pragul sărbătorilor de iarnă, în prima zi de iarnă sunt foarte bine venite aceste daruri. Copii cam rar primesc daruri de așa gen, aceste pijămuțe, ați văzut câtă bucurie în ochișorii copiilor. Aceste baloane și toate lucrurile care au fost aduse o să le fie de folos pentru o perioadă lungă de timp”, a precizat Rodica Costin.

Valerian Isac, fondatorul „Hospice Angelus”, a menționat că toţi cei care vor să-i ajute pe acești copii sunt aşteptaţi cu drag.

„Darurile care au fost aduse astăzi sunt foarte utile deoarece sunt foarte binevenite în primul rând suntem foarte bucuroși pentru că fiecare copilaș a primit câte o pijama. Acești copii care a vârsta lor practic nu au avut niciodată o pijama și somnul le va fi mai liniștit și mai plăcut”, a subliniat Valerian Isac.

Scopul Fundației ”Miron Shor” este de a ajuta oamenii aflați în dificultate, lucru care îl fac din ziua fondării, se arată în comunicatul plasat pe pagina de facebook a fundației.

„Fundația de Binefacere ”Miron Shor” a fost creată de Ilan Șor drept continuare a acțiunilor de caritate a tatălui său. În 9 ani de activitate, fundația de binefacere a ajutat peste 150 000 de familii, vorbim despre medicamente, operații, produse alimentare, produse de igienă, tot de ceea ce au nevoie cetățenii Republicii Moldova și ceea ce oferă fundația”, a subliniat Nazarenco Ina, directorul fundației de caritate “Miron Șor”.

De asemenea, reprezentanții fundației ”Miron Shor”, au oferit o mână de ajutor şi în perioada carantinei. Ei au dus lemne și produse alimentare pensionarilor care au rămas în voia sorții.

Într-un mesaj plasat pe Facebook, Ilan Şor a mentionat că echipa Fundaţiei care poartă numele tatălui său nu se laudă la fiecare pas cu aceste acţiuni şi nici măcar nu aşteaptă mulţumiri, pentru că este o simplă îndeplinire a misiunii de ajutorare a oamenilor aflaţi în dificultate. 

„Să trăiești pentru a face bine. Așa m-a educat tata, al cărui nume îl poartă Fundația noastră. Așa încerc să-mi educ și eu copiii. De același principiu se conduce și Fundația”, se mai arată în mesajul lui Ilan Sor.


Preluat de la: Publika.md