Cel puţin 110 persoane au fost ucise cu sânge rece în Nigeria, în timp ce îşi lucrau câmpurile, conform unui bilanţ al Naţiunilor Unite, în cel mai sângeros atentat comis împotriva unor civili în acest an în nord-vestul ţării. 43 de victime au fost găsite cu gâtul tăiat, informează Agerpres.
„Cel puţin 110 civili au fost ucişi cu cruzime şi mulţi alţii răniţi în acest atac”, a adăugat Kallon, care a spus că este „cel mai violent atac comis împotriva unor civili inocenţi în acest an”.
Masacrul s-a desfăşurat în ziua alegerilor locale ale statului Borno din Nigeria, ele fiind primele organizate de la începutul insurecţiei Boko Haram în 2009. De atunci, peste 36.000 de persoane au fost ucise şi peste două milioane au trebuit să-şi abandoneze locuinţele.
Aceste prime 43 de victime au fost înhumate duminică în localitatea vecină Zabarmari, în prezenţa guvernatorului statului Borno, Babaganan Umara Zulum, în timp ce continuau căutările altor victime în aceste ape mlăştinoase şi unde accesul este dificil.
Comunicatul ONU nu menţionează gruparea jihadistă Boko Haram, nici facţiunea disidentă a grupării Statul Islanic în Africa de Vest (Iswap), care şi-a înmulţit violenţele în această regiune şi controlează o parte din teritoriul nigerian.
Atacul s-a produs într-o orezărie situată la mai puţin de 10 km de Maiduguri, capitala statului Borno, epicentrul insurecţiei islamiste. Luna trecută, 22 de agricultori fuseseră deja ucişi pe câmpurile lor, nu departe de acest oraş.
Agricultorii, pescarii şi tăietorii de lemne sunt cu regularitate o ţintă a jihadiştilor care îi acuză că transmit informaţii armatei sau că nu plătesc „impozit” jihadist, obligatoriu pentru a exercita o activitate economică în unele zone din Borno.
Preluat de la: Publika.md