Guvernul din Sri Lanka a dispus să fie săpate șanțuri în jurul gropii de gunoi din districtul Ampara, în încercarea de a ține la distanță turmele de elefanți flămânzi care ies zilnic din pădure.
Oficialii sunt îngrijorați că pe lângă resturi de alimente, elefanții consumă și plastic, ceea ce îi poate ucide lent. Groapa de gunoi din Ampara a fost creată în urmă cu aproximativ un deceniu, în mijlocul unui coridor în care trăiau între 200 și 300 de elefanţi.
Nici gardurile electrice nu au reușit să țină la distanță animalele. Potrivit unei organizații locale pentru protecția mediului din Sri Lanka, anul trecut, un număr record de 361 de elefanți au murit, în mare parte din cauza neglijenţei oamenilor. Pe insula Sri Lanka trăiesc aproximativ 7500 de elefanți sălbatici.
Preluat de la: Publika.md