Cel puțin trei persoane au murit pe insula italiană Sardinia, după inundații catastrofale provocate de ploi extrem de puternice. Una dintre persoanele care și-au pierdut viața a fost surprinsă de viitură în timp ce se afla în mașină, iar o altă victimă, un bătrân, a murit în propria casă.
Sunt temeri că vor fi inundații și în alte două orașe din apropiere, Torpè și Galtellì, unde sâmbătă erau așteptate noi precipitații. Serviciile de urgență au evacuat deja 150 de rezidenți din Galtelli în adoposturi municipale, scrie digi24.
În 2013, inundații masive provocate de ciclonul Cleopatra au ucis cel puțin 18 persoane în Sardinia.
Preluat de la: Publika.md