Valentina Naforniță despre decizia de închidere a sălilor de concerte: Trăim într-o țară în care cultura este pe ultimul loc

Noile restricții anunţate de CNESP ce vizează închiderea teatrelor şi sălilor de concerte aduce un val de nemulțumuri în rândul artiștilor. Astfel, soprana Valentina Naforniță, comentează decizia luată de CNESP ca o rușine și că Republica Moldova este țara în care cultura este pe ultimul loc.

Între timp în Moldova se revine la stare de urgență. Prezența spectatorilor în sala de spectacole nu se permite însă restaurantele, cafenelele și barurile vor putea activă până la ora 22:00. La spectacole spectatorii poartă masca pe tot timpul spectacolului, nu interacționează, și sunt așezați la distanță astfel încât să se respecte restricțiile privind distanță socială. Spuneți-mi de ce riscul este mai mare la un spectacol decât la restaurant și baruri unde lumea își scoate maștile și interacționează direct? Trăim într-o țară în care cultura este pe ultimul loc. Rușine!”, a scris pe o rețea de socializare soprana, Valentina Naforniță.

Amintim că până în data de 15 ianurie, în Moldova va fi în vigoare starea de urgență în sănătate publică. Oamenii nu vor mai putea merge la spectacole, la concerte sau în sălile de cinema.

Cluburile de noapte vor fi şi ele închise, iar restaurantele vor lucra doar până la ora 22.


Preluat de la: Publika.md