Autorii a două jafuri din Capitală au fost reținuți de către oamenii legii. Indivizii s-au dovedit a fi cu vârstele de 31 și respectiv 42 de ani, originari din raionul Căușeni și orașul Tiraspol.
În primul caz infracțiunea a fost comisă de către cei doi bărbați la data de 27 octombrie, într-o farmacie amplasată pe strada Alba Iulia din sectorul Buiucani al Capitalei. Aceștia au intrat în farmacie și profitând de faptul că angajata este de una singură, au imobilizat-o, legându-i mâinile, după care au sustras din aparatul de casă, suma de 3 424 lei, părăsind imediat locul comiterii infracțiunii.
În al doilea caz polițiștii au fost sesizați la data de 31 octombrie, de către angajata unei companii de creditare nebancară, amplasată pe str. I. Gagarin, care a povestit că a fost amențată cu un pistol, iar din seif au fost sustrase mijloace bănești. La fața locului, forțele de ordine au stabilit că un individ, sub pretextul obținerii unui credit, a intrat în oficiu și amenințând angajata cu un pistol, i-a legat ultimei mâinile apoi din seif a sustras suma de 243 772 lei. Ulterior, cu banii sustrași a ieșit afară, unde era așteptat de al doilea individ și împreună au plecat într-o direcție necunoscută.
În ambele cazuri acțiunile celor doi bărbați au fost surprinse de camerele de supraveghere.
Actualmente, indivizii sunt plasați în arest pentru un termen de 30 de zile și sunt cercetați penal pentru ”Jaf” și ”Tâlhărie”, iar pentru faptele comise conform legislației în vigoare ei riscă închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani.
Potrivit Poliției, bărbații nu sunt la prima abatere de la lege. Aceștia au fost anterior judecați pe cazuri similare.
Oamenii legii continuă acțiunile speciale de investigație și urmărire penală, pentru stabilirea altor persoane implicate în activitatea criminală.
CITEȘTE ȘI: (VIDEO) Furt surprins de camerele de supraveghere. Doi indivizi au spart o farmacie din sectorul Buiucani
Preluat de la: Publika.md