Legislația internațională nu permite unei limbi vorbite de minorități să fie plasată deasupra limbilor vorbite de alte grupuri etnice

Declarația MP Unirea cu privire la inițiativa legislativă a PSRM privind statutul limbii ruse

Mișcarea Politică UNIREA (MPU) a luat act de inițiativa legislativă privind statutul limbii ruse, a trei deputați PSRM, precum și de reacțiile în presa. Constatăm, din păcate, o abordare superficială, în acest sens.

Anterior, MPU s-a expus pe acest subiect, condamnând o declarație similară, neconstituțională, a lui Igor Dodon, potrivit căreia: “limba rusă trebuie introdusă în lista obligatorie a obiectelor școlare”.

Amintim că, legislația națională, Constituția și legile RM, precum și cea internațională, la care RM este parte, precum: Convenția – cadru pentru protecția drepturilor minorităților naționale a Consiliului Europei și Carta Europeană a Limbilor regionale sau minoritare, dar si
Rezoluția Parlamentului European din 13 noiembrie 2018 referitoare la standardele minime pentru minorități în UE (2018/2036(INI)) prevăd aceleași drepturi pentru toate grupurile etnice și toate limbile vorbite de acestea, fără să permită plasarea unei limbi, în cazul de față a limbii ruse, ca limba vorbită de comunitatea rusă din RM, deasupra limbilor și drepturilor celorlalte grupuri etnice, ceea ce ar reprezenta o discriminare și o insulta în adresa lor. În ceea ce priveste limba de comunicare interetnică pe teritoriul unui stat, aceasta în mod firesc este limba oficială a fiecărui stat în parte, in cazul nostru – Limba Română.

Spre exemplu, în România, legislația internațională menționată mai sus, a fost pusă în aplicare prin Legea administrației publice locale nr. 215 din 23 aprilie 2001.. prevede la art. 19: “În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte."

Această prevedere legală din Romania este recunoscută în Europa și in lume, ca fiind generoasă în raport cu minoritățile naționale și, evident, conformă cu standardele internaționale în materie.

O analiză a legislației românești, în acest sens, poate fi găsită aici.

Aplicând mutatis mutandis, aceleasi reguli și criterii dincoace de Prut, Constatăm că acestea vizează comunitatea rusă, doar în 16 din peste 1600 de localități ale RM – adica sub 1% – in care ponderea cetățenilor, de etnie rusă, depășește 20% din populație.

Astfel, devine încă o dată evident faptul, că UNIREA cu România ar duce la o protecție mai eficientă a drepturilor tuturor comunităților etnice din RM și ar pune capat speculațiilor fără sens care au loc.

În ceea ce privește actuala RM, ultimul act normativ adoptat, relevant în materie, este STRATEGIA de consolidare a relaţiilor interetnice în Republica Moldova pentru anii 2017-2027, aprobată prin Hotărârea Guvenului nr. 1464, din 30 decembrie 2016 care constată, pe baza datelor statistice, că grupul etnic rus este al doilea, ca pondere în actuala RM, dupa comunitatea ucraineană ponderea careia depășește 20% din populatie, in 111 localitati din RM.

Anterior, regimul Voronin, favorizând limba rusă, în detrimentul altor limbi vorbite pe teritoriul RM, a adoptat Legea nr. 382 din 19 iulie 2001 cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor care prevede la art. 12, același lucru pe care îl cer astăzi, cei trei deputati: “Persoanele aparținând minorităţilor naţionale au dreptul de a se adresa în instituţiile publice oral şi în scris, în limba română sau rusă, şi de a primi răspuns în limba în care au formulat adresarea.”

Așadar, constatăm că inițiativa legislativă a celor trei deputati este o fumigenă fără sens, o chestiune lipsită de actualitate, cuprinsă, deja, de circa 20 de ani, în legislația RM, dar nefuncțională, întrucât contravine modului firesc în care minoritățile naționale înțeleg să-și exercite drepturile lor, precum și standardelor internaționale, în materie.

Astfel, cei “trei crai de la răsărit” trebuie să-și dea demisia din funcția de deputat, cu motivația – prostie, populism și necunoaștere a legislației, precum și lingușeală excesivă și lipsită de eficiență, față de regimul Putin, din Federația Rusă.

Declarația de demisie a celor 3 deputați, ar putea fi semnată, la fel ca inițiativa legislativă, colectiv, cu mențiunea – cântec de lebădă a trei “porumbei” coborâți în glod, alături de Dodon în căutare de vodcă, așteptând cu toții, în continuare, fărâmituri din “kulioacele” corupției transmise PSRM de Plahotniuc sau din Rusia, prin Bahamas, la mila cărora vor să rămână mai departe.

Această inițiativă legislativă mai urmărește un scop, și anume, unul slugarnic, ca Dodon să pună pe masă lui Kozak, în cadrul ultimei vizite ca șef de stat la Moscova, această “lege” drept dovadă a loialității, în schimbul protecției pentru corupția de care va fugi să răspundă, după modelul lui Ianukovici.

În cazul în care această inițiativa va ajunge, totuși, pe ordinea de zi a Parlamentului, urmează a fi sesizată Curtea Constituțională, care, cu siguranță, o va declara neconstituțională pentru motivele menționate mai sus, iar Dodon și cei trei deputați – urmează a fi trași la răspundere penală și pentru înaltă trădare de Patrie.

MP Unirea


Preluat de la: Timpul.md