"Podul de flori" este denumirea a două acțiuni care s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor ’90 ai secolului XX, ca simbol al frăției, dorinței de apropiere și istoriei comune a României și Republicii Moldova. La aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri, detaliu ce a dat numele manifestărilor respective.

La momentul respectiv, Republica Moldova era republică unională, făcând parte, până la data de 27 august 1991, când și-a proclamat independența, din fosta Uniune Sovietică.

Relatări AGERPRES și din presa vremii despre primul "Pod de flori" de peste Prut:

Agerpres/Rompres Știri interne 6 mai 1990

Sute de mii de oameni de toate vârstele și profesiile din țara noastră, cu deosebire din județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați, din numeroase localități din RSS Moldovenească și-au dat întâlnire, duminică, într-un impresionant pelerinaj, organizat pe ambele maluri ale râului Prut, pe lungi distanțe la punctele de frontieră Miorcani-Pererâta; Stânca-Costești; Sculeni-Sculeni; Ungheni-Ungheni; Albița-Leușeni; Fălciu-Țiganca; Oancea-Cahul; Galați-Giurgiulești.

Acțiunea, intitulată "Podul de flori de la Prut", a fost organizată de Liga culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni în colaborare cu Asociația culturală București-Chișinău și împreună cu Frontul Popular Moldova.

La ora 12,00, ora oficială a Bucureștiului, devenită de duminică și ora oficială a Chișinăului, un sobor de preoți a oficiat, cu acest prilej, un Te Deum, după care clopotele tuturor bisericilor din stânga și din dreapta Prutului au răsunat, pentru prima dată, după decenii, împreună. Apoi, apele Prutului au primit din cea mai nordică așezare de pe harta României, de la Miorcani și de-a lungul întregului curs ofranda de flori, dăruită de cei prezenți într-un simbolic gest de ridicare a unei punți. Au fost lansate milioane de flori, care au format un adevărat pod plutitor multicolor, simbol al dorinței de pace, înțelegere și armonie între oameni, al deschiderii sufletești tot mai puternice, pe măsura libertății și democrației pe care cu toții le trăim. A urmat momentul trecerii pe partea stângă a Prutului, moment de vârf al acțiunii, întâlnirea între participanți, adevărată sărbătoare a cugetului și simțirii tuturor celor prezenți. S-au prezentat spectacole de muzică și jocuri populare, s-a toastat pentru rod bogat pe ogoare, pentru sănătatea oamenilor, pentru îndeplinirea idealurilor de fericire a fiecăruia.

* * *
În aceeași zi, o delegație de parlamentari din RSS Moldovenească, din care au făcut parte, între alții, Nicolae Costin, primarul orașului Chișinău, părintele Petru Buburuz, Vasile Nedelciu și Mihai Ghimpu, deputați ai poporului, a fost oaspetele municipiului Iași. Ei au vizitat Complexul cultural "Mihai Eminescu" din Grădina Copou, Mitropolia Moldovei și Sucevei, Biserica Trei Ierarhi, Palatul Culturii, alte monumente istorice și de artă ieșene și au efectuat un tur al orașului.

* * *
Organizatorii acestor momente marcante din viața locuitorilor de pe cele două maluri ale râului Prut aduc respectuoase mulțumiri comandantului trupelor de grăniceri de la Kiev-Chișinău, general locotenent Stus, comandantului trupelor de grăniceri români, general maior Petre Teacă, precum și comandanților de poliție din județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați care au asigurat condiții optime pentru desfășurarea acestei acțiuni memorabile.

Agerpres/Rompres Știri interne 7 mai 1990

Duminică, 6 mai, un mare număr de gălățeni, cu brațele pline de flori, s-au îndreptat către stațiile anume stabilite pentru a se urca în autobuzele ce aveau să-i poarte către cele două puncte de graniță Galați-Giurgiulești și Oancea-Cahul pentru a participa la acțiunea "Podul de flori de la Prut".

Alții au călătorit către aceste puncte cu automobile personale, pe care le-au parcat pe mulți kilometri de-a lungul șoselei.

Ora 12,30. Pe podul din punctul de frontieră Galați-Giurgiulești, delegația CPUN a județului Galați, condusă de dl președinte Ilie Plătică-Vidovici, este întâmpinată de oficialitățile gazdelor moldovene. Apoi, locuitori de pe ambele maluri se îmbrățișează, iar apa Prutului este inundată de flori.

Doamna Veronica Iliescu, împreună cu băiatul ei, Valentin, și cu părinții Eugenia și Gheorghe Terzi, se află la pod încă de la 8,00 a dimineții.

Am venit aici, ne declară doamna Veronica Iliescu, profesoară la Liceul Auto nr. 5 din Galați, pentru că ne așteaptă rudele pe care le avem peste Prut, și pentru că acțiunea de astăzi o considerăm ca fiind un simbol.

Timp de mai multe ore, s-a cântat, s-a jucat, s-au schimbat impresii, manifestarea transformându-se într-o adevărată sărbătoare de suflet și simțire.

* * *
Tineretul liber — 27 aprilie 1990

România liberă 29 aprilie 1990

Podul de flori de la Prut

Prutul a fost și va rămâne o apă ce unește două maluri ale Moldovei. De când acest râu a despărțit frate de frate, sufletul înjumătățit al românului a tot umblat desculț peste apa lui ca Iisus peste apele mării. Conștiința, credința, spiritul n-au avut hotare. Cei care au încercat să le hotărnicească s-au făcut de rușine în fața lui Dumnezeu și a lumii întregi. Noi, românii, suntem la noi acasă "De la Nistru pân’ la Tisa", din vârful Carpaților până la Mare. Și această casă o vrem de acum înainte cu ușile deschise, pentru a ne vedea la față cu frații de același sânge și pentru a ne întregi sufletele. O vrem noi, cei de la Răsărit de Prut. O vrem noi, cel de-a dreapta Prutului, frați de dincolo de Iordanul aspirațiilor noastre încă nebotezate. Este o vrere certificată de Revoluția Română care așeză într-o altă perspectivă România în pragul mileniului al treilea.

Prin distrugerea dictaturii comuniste în România a fost lichidată cea mai gravă consecință a celui de-al doilea război mondial suportată de către poporul român. Nu se pot uita nici consecințele Pactului Molotov-Ribbentrop, în urma căruia Basarabia și Bucovina de Nord au fost rupte din trupul țării, dar înțelegem să NU evocăm aceste probleme ale istoriei în contextul spiritual și umanist al acestor momente prin care trece Europa. Ele au fost supuse atenției domnului Mihail Gorbaciov și Congresului al doilea al deputaților poporului din URSS, într-o scrisoare semnată, în numele Comitetului Național de Acțiune București — Chișinău de Gheorghe Gavrilă Copil, ca și de Frontul Popular din Moldova, în platforma sa și în numeroase întruniri publice în care s-a lansat același gând: "Libera trecere peste Prut, în ambele sensuri, fără pașapoarte, fără vize, fără taxe vamale".

La dorința firească a fraților de a se vedea unii cu alții, în mod normal și fără impedimente, s-a răspuns până azi cu tăcere, deși se solicita atât de puțin și de firesc.

Pentru ca Prutul răbdării noastre să nu dea peste maluri, propunem desfășurarea podului de flori de la Prut.

Duminică 6 mai 1990, cugetul românesc se va afla pe malul Prutului pentru a acoperi cu flori această rană vie din trupul Moldovei. Vor veni, așadar, la apa Prutului, într-un binemeritat pelerinaj, români din toate colțurile țării, constituindu-se de-a lungul râului într-un lanț uman cuprins între localitățile Miorcani — vis-a-vis de Pererita lui Grigore Vieru — în punctul de sus și Giurgiulești din dreptul Galaților, în punctul de jos. Din partea opusă vor veni în același lanț uman basarabenii, aducând și ei brațe de flori — unele tocmai de pe malurile Nistrului.

Acțiunea va începe duminică, exact la orele 12,00, ora Bucureștiului, când în toate bisericile sau chiar pe malul Prutului, în dreptul așezărilor omenești, preoții vor oficia un Te Deum de pace, de liniște sufletească și înțelegere între oameni. La orele 12,30, în dangăt de clopot și sunet de bucium și de fanfare, florile vor fi lansate, ca un adevărat pod pe apa Prutului.

Întreaga acțiune va fi o minunată dovadă a frățietății și armoniei pe care reporteri din țară și din străinătate, precum și reprezentanți ai ambasadelor de la București și Moscova o vor consemna în spiritul adevărului și demnității. Nu se va ține nici un discurs, nu se vor afișa lozinci, nu va fi lansat nici un alt apel. Nu se vor săvârși gesturi necugetate. Va domni peste toți bucuria revederii fraților după atâta amar de vreme.

Nu suntem un popor încorsetat de gândire medievală. Nu vom răspunde prin violență la tratamentul barbar la care am fost supuși timp de o jumătate de secol. Vom respecta cu sfințenie testamentul Revoluției Române izbândite de copii și tineri care murind secerați de gloanțe murmurau cuvintele "Fără violență".

Fraților,
Participanți la Podul de flori de la Prut, moment sfânt al cugetului și simțirii românești.
Lăsați florile frăției ca o punte a frăției.
Cei din zonele apropiate, treceți în următoarele puncte stabilite oficial, în R.S.S.Moldovenească: Costești, Sculeni, Ungheni, Leușeni, Țiganca, Cahul, Giurgiulești. Se va trece fără documente de frontieră, fără nici un gând de expansiune și de schimbări sau modificări ale pactelor și tratatelor oficiale, cu simpla conștiință că spiritul și credința nu au hotare. Este înțelesul larg al viitoarei Case comune europene, întrevăzute de Mihail Gorbaciov.
Vor fi primiți cu pâine și sare, cu dragoste și frumusețe.
Faceți ca manifestarea noastră să fie un moment de liniște, înțelegere și nădejde.
Viitorul se află în frumusețea gestului nostru de astăzi.
Podul de flori de la Prut să fie un început simbolic. Același fus orar să ne unească sufletele începând de la 6 mai 1990.

Apel semnat: în numele Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni, VICTOR CRĂCIUN; Asociației culturale București — Chișinău, GHEORGHE GAVRILĂ COPIL; Frontului Popular din Moldova, ION HADIRCA; Comitetului de acțiune Chișinău — București, IURI ROȘCA, SERGIU BURCA; Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni — sucursala Chișinău, GRIGORE VIERU.

România liberă 8 mai 1990

Poduri de flori peste Prut

Punți de simțire românească

Ziua de 6 mai, ziua Sfântului Iov cel Drept — să fie o simplă coincidență? — va intra cu siguranță ca un moment de referință în istoria neamului. După 50 de ani de la așezarea arbitrară a granițelor pe Prut, drept pe inima Moldovei, românii din România de acum și din Basarabia sovietizată s-au putut îmbrățișa fără …pașapoarte. Grație inițiativei unor societăți culturale din România și R.S.S. Moldovenească, Prutul a devenit un pod de flori, de inimi și cugete înfrățite. Sute de mii de români din toate colțurile țării au trecut pe malul stâng al râului de atâtea ori însângerat. Punctele de trecere în sensul România-R.S.S.M. au fost: Miorcani — Pererita; Stânca — Costești; Sculeni — Sculeni; Ungheni — Ungheni; Albița — Leușeni; Fălciu-Țiganca; Oancea — Cahul; Galați — Giurgiulești. Prin punctul Ungheni, unde am fost prezent, au trecut în jur de un sfert de milion de oameni. Numai din gara Iași au plecat de la ora 6 până la orele 12 șase garnituri de trenuri cu câte 17 vagoane fiecare, ticsite de o mulțime cu brațe de flori. La care adăugăm în jur de 30 de autobuze și peste 4.000 de autoturisme particulare. Acceleratul Timișoara-Iași, care a mers până la punctul de graniță Ungheni a adus și el mii de transilvăneni. În jurul prânzului, în Iași găseai foarte greu o floare. Începând cu orele 12 până la orele 17 pe podul de cale ferată ce leagă cele două maluri s-au scurs continuu, precum un lanț viu, compact, oameni, umăr la umăr. Am văzut scene emoționante. Români din dreapta Prutului, nerăbdători să ajungă pe celălalt mal ori temători că nu vor izbuti să ajungă, au traversat înot râul, ținând deasupra capului pungi de plastic în care erau cărți și flori. Acolo, erau așteptați cu vin și pâine, cu haine uscate. De pe ambele maluri se auzeau aplauze pentru temerari. La punctul de vamă din Ungheni — R.S.S.M. se adunau vrafuri de cărți, mai ales manuale școlare, literatură română, dicționare de limbă română. În orașul Ungheni o profesoară și copiii care o însoțeau, toți îmbrăcați în costume naționale, veniți dintr-un sat din Basarabia, primesc dicționare, manuale, flori și steaguri tricolore. Și unui grup de moldoveni din Orhei i se dăruiesc steaguri și cărți. Oamenii se îmbrățișează ca și cum s-ar fi cunoscut de-o viață. Cineva sărută tricolorul primit pe care îl prinde la autobuz și, cu lacrimi în ochi, zice: ‘Să știți că aveți un frate la Orhei. Eu sunt acela’. Pe o bancă în parcul din fața Casei de cultură, doamne și domni din Basarabia citesc ziare din România. Avem două steaguri în mână: unul îmi este aproape smuls de către o femeie care vrea să-l ducă cu ea într-un orășel. (…). Avem știrea că pe podul rutier de la Albița-Huși au trecut peste 20.000 oameni din mai multe județe. Întâlnirea de la mijlocul podului a fost marcată mai ales de îmbrățișări și de puține cuvinte. De altfel, senzația dominantă pe care am avut-o a fost aceea că oamenilor nu le venea să creadă că se pot întâlni atât de simplu și firesc. Fără vize și controale. Podurile de flori de peste Prut au fost, de fapt, punți ale unei comuniuni sufletești unice. Punțile liberei treceri.
Vasile Iancu

România liberă 8 mai 1990

O zi de neuitat

6 mai 1990. Un soare cu adevărat de Mai scaldă cu dăruire, după multe zile friguroase, localitatea Giurgiulești. Unul din cele opt puncte de trecere liberă, numai pe bază de buletin de identitate, pe malul stâng al Prutului (în Moldova Sovietică). Localitatea Giurgiulești și locuitorii săi își așteaptă cu nerăbdare frații de dincoace de Prut (malul drept) din România. Ora 11, dimineața: mii și mii de români erau deja strânși la granița ce ne-a despărțit nedrept atâta amar de vreme.

În sfârșit, pe la 11,30, deci cu o jumătate oră mai devreme decât se stabilise inițial, avem posibilitatea să trecem dincolo Podul de peste Prut. Nerăbdarea face ca cei mai tineri să o ia la fugă pentru a ajunge mai repede. Cu ochii în lacrimi, bărbați și femei, copii, bătrâni se îmbrățișează, se sărută cu noi, cei care sosim. După vechea tradiție românească suntem întâmpinați cu pâine și sare și cu multe flori. Bucuria este fără margini și tuturor celor prezenți, gazde și oaspeți, li se pare că visează cu ochii deschiși. În fața unei clădiri, care aparține grănicerilor, împodobite cu steaguri tricolore și urări de bun venit în limbile română și rusă, a fost amenajată o scenă de pe care oficialitățile locale din Giurgiulești și din Raionul Vulcănești ne urează bun venit. Se joacă, se dansează, se chiuie cum cred că nu s-a mai văzut în aceste locuri. Din Chișinău au venit 50 autobuze și multe autoturisme care au transportat mii de moldoveni să vină la marea sărbătoare organizată de Frontul Popular din Moldova Sovietică și de Asociația Culturală "Pro Basarabia, pro Bucovina" din București.

(…) Pe malul Prutului, dincolo de fâșia de graniță, care acum pare ridicolă, ne așezăm pe iarbă și prânzim, închinând apoi câte un pahar de bere sau vin pentru bucuria întâlnirii. Pe apa Prutului florile continuă să plutească. Până la ora 18, sărbătoarea a continuat într-o atmosferă de mare bucurie greu de descris în cuvinte. La plecare, suntem conduși până la graniță. Din nou îmbrățișări cu promisiunea de revedere pe curând.
Nicolae Predescu

Tineretul liber, 8 mai 1990

Podul de flori de la Prut

O adevărată sărbătoare a prieteniei fără granițe, a bucuriei reîntâlnirii cu cei dragi, iată principalele elemente afective ale manifestării organizate de Societatea pro Basarabia și Bucovina, de Asociația Românilor Liberi de pretutindeni și de Frontul Popular din R.S.S. Moldovenească. Duminică, 6 mai, peste 15 mii de locuitori din Galați și din județele învecinate au trecut granița în punctul de frontieră Giurgiulești: 3.000 de locuitori ai Chișinăului au sosit aici, cu 50 de autocare, alături de mii de locuitori din numeroase sate basarabene, pentru a se reîntâlni cu frații lor de peste Prut: hotărârea guvernului R.S.S. Moldovenești ca ora oficială a Chișinăului să fie aceea a României primește, astfel, profunde semnificații. S-au rostit discursuri înflăcărate, s-a cântat, s-a dansat într-o adevărată armonie frățească.(…)
Cristian Popescu

Adevărul, 8 mai 1990

Un strigăt de cincizeci de ani

Sunt ape care, tulburate de vitregiile istoriei, despart. Cum a fost Milcovul. El a fost "secat dintr-o sorbire" — nici nu era prea plin — de o națiune ce se vroia singură și nedespărțită, cum și era de drept. Nici o apă, fie ea fluviu sau mare, nu poate despărți existențele înfrățite de pe malurile ei. Căci sub razele soarelui care ne încălzește pe toți și absorbită chiar din apa ‘despărțirii’ noastre se întinde, atotcuprinzătoare, pânza nevăzută a sufletului nostru întreg, în pofida zidurilor de apă ce ne poate ține, fizic și vremelnic, departe unii de alții.

Podurile sunt făcute să lege malurile. Un pod este o mână întinsă celuilalt, care, la rându-i, o întinde spre noi. Mână de prieten, mână de soră, mână de frate. Mâna părinților către fii, a copiilor spre cei care i-au născut, dar pe care zidul apei rele, apei tulburate i-a putut îndepărta — uneori nemaiîntâlnindu-se vreodată.

Duminică, Prutul a fost o apă bună, o apă limpede. De pe toate podurile ce-i unesc malurile, mâini de frați și de surori și de părinți l-au acoperit de flori: cu "poduri de flori". Poduri ale frăției dintre români, dintre moldoveni, dintre basarabeni. Vlăstare ale unicului suflet românesc. Ce ne-a împiedicat atâta amar de vreme să ne întindem mâna? Nu, desigur, Prutul — apă mai tulbure până acum ca altele, poate din cauza lacrimilor de sânge ale celor de un neam. Ne-au împiedicat zidurile dublei închisori în care am trăit pe ambele maluri. Ne-au împiedicat siberiile — nume rostit cel puțin tot atât de des, dacă nu și mai, ca al Prutului.

Duminică, la Albița, pe podul ce leagă malurile Prutului, ne-am întâlnit noi cu noi, zeci, poate sute de mii, chemați printr-o frumoasă inițiativă a Frontului Popular din Moldova și Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni.

(…) Duminică, pe malurile Prutului, după cincizeci de ani de istorie întreruptă, de istoria încarcerată, au curs atâtea lacrimi de bucurie amestecată cu durerea pierderilor, multe fără întoarcere. Duminică, pe malurile Prutului nu s-au rostit discursuri. Nu s-au strigat lozinci, nici "Sus", nici "Jos…".

Duminică, pe malurile Prutului a fost strigată la apel Istoria. Iar Istoria reîncepe, aici și acum, pentru fiecare, cu arborele genealogic, cu recucerirea — mentală, sufletească — a familiilor sfâșiate, a părinților despărțiți de copii, a fraților rătăciți în toate zările: "Familia Ghica din Călărași caută familia Vieru din Tochilia", "Pe Marioara o așteaptă lângă Tricolor rudele ei din Chișinău", "Dacă Moșu’ nu mai trăiește sunt așteptați nepoții, ori verișorii, ori…", "A stat 17 ani în Siberia, a Ťieșitť, a plecat în România. Drum fără întoarcere: decât atunci când va veni tricolorul".

Duminică, pe malurile Prutului: Un strigăt lung de cincizeci de ani. Suntem aici, cu toții, și visăm cu ochii deschiși. "În ultimii ani, de când s-a pornit dezghețul — ne spune Ion Ungureanu, ministrul culturii din R.S.S. Moldovenească — am început să cântăm ŤDeșteaptă-te româneť. Uite că ne-am deșteptat și realitatea unirii sufletelor noastre este atât de frumoasă că seamănă cu un vis. Am vrea ca din acest vis să nu ne mai trezim".

Duminică, Prutul a fost o apă bună și limpede, "puntea de flori" a visărilor noastre.

Tineretul liber, 9 mai 1990

Pod de flori peste Prut

Așa cum în credința populară un anume fir de iarbă poate desfereca orice închizătoare, florile au dovedit, la acest început de mai, că pot străpunge gardurile de sârmă ghimpată și deveni adevărate punți de legătură pentru refacerea unei spiritualități, segmentată artificial de o dogmă absurdă. Aproape 50 de ani de eforturi sterile pentru a demonstra că românii și moldovenii vorbesc limbi diferite au fost spulberați doar în câteva clipe de zecile de mii de oameni veniți din diferite localități de pe cele două maluri ale Prutului cu flori și steaguri tricolore. A fost suficient ca de pe malul drept un grup de români să rostească răspicat: "Hristos a înviat!", pentru ca răspunsul — "Adevărat a înviat!" — să vină peste apă ca un vuiet din străfunduri. Bătrânii priveau înmărmuriți. Boabe de rouă păstrate cu sfințenie atâta amar de ani le străluceau sub gene. Deși se putea trece pe pod, mulți tineri au preferat să traverseze Prutul înot — o dorință ușor explicabilă. Copiii aruncând flori în apă învățau istorie pe viu. Cei foarte mici, care nu știau nici să meargă, nici să vorbească cunoșteau, totuși, semnul victoriei, al libertății. Femeile așteptau la răspântii cu pâine și sare.

În frumoasa duminică de 6 mai, oamenii de pe cele două maluri ale Prutului au demonstrat — dacă au existat excepții, acestea nu fac decât să întărească regula — că aparțin unei civilizații străvechi, care le permite să recepteze orice eveniment în limitele unui echilibru interior, ce poate fi alterat la nivel individual, dar niciodată la scară națională.

Tineretul liber, 9 mai 1990

‘Podul de flori’ de la Prut

Orele în care râul ne-a unit

Zorii zilei de 6 mai. Mașini, convoi neîntrerupt de mașini. Se circulă bară la bară pe serpentinele Hușiului, dar nimeni nu se enervează. Fapt nemaiîntâlnit, cei care intră în depășiri sunt salutați de cei depășiți cu zâmbete prietenești! Toată lumea are brațele pline de flori. Se aleargă cu bucurie spre Prut pentru a face din lalele și garoafe, din crengile de salcie și din trandafiri un pod neîntrerupt… Afișăm în parbrizul mașinii o foaie de bloc-notes pe care am scris ‘PRESA’ și ni se dă întâietate: vrem să fim pe pod în momentul în care Prutul va deveni apa care unește sufletele de pe cele două maluri…

Ora 9,30: Un temerar trece apa înot

De comun acord, vameșii români și cei moldoveni (acesta este singurul mod de diferențiere admis de participanții la întâlnirea de pe Prut) au hotărât ca moment al trecerii frontierei ora 12. Podul pustiu strălucește în soare. La cele două capete, mulțimi imense freamătă de nerăbdare. Mii de mâini de femei, de bărbați, de copii flutură în semn de salut flori multicolore și drapele, care sunt identice: pe un mal ca și pe celălalt, tricolorul unduiește, roșu, galben și albastru, nediferențiat de nici o stemă. Deodată, rumoare! Dinspre partea moldovenească își face apariția pe podul încă pustiu un bărbat în jur de 50 de ani, ud leoarcă, dar fericit. Agită un buchet imens din care apa curge șiroaie. Este un temerar român care n-a mai așteptat ora stabilită și a trecut apa de hotar… înot!. Doi grăniceri îl readuc râzând înapoi pe malul românesc. Fotoreporterii de la agențiile de presă străine, veșnici căutători de senzațional, se reped să-l fotografieze. Bărbatul se reîntoarce la ai lui triumfător: "Am fost primul! Am vrut să fiu eu primul!", este tot ce poate să spună.

Sub pod, pe malul românesc, un sobor de preoți intonează într-un nesfârșit imn al bucuriei, slujba de Paști. Pe malul moldovenesc, oameni cu brațele pline de flori au coborât până la buza apei și peste Prut se leagă primul dialog al revederii în care câteva cuvinte "Frați", "Tricolorul", "Eminescu" devin lait-motive ale întâlnirii care nu mai vrea să aștepte ora înainte stabilită pentru a se înfăptui.

Ora 10: Se strâng primele mâini

Sub tirul alert al aparatelor fotografice și sub derularea fulgerătoare a camerelor de luat vederi, la mijlocul podului, își dau mâna cele două delegații de grăniceri. (…)

Pe aceeași linie simbolică a mijlocului de pod, se strâng mâinile organizatorilor acestei extraordinare întâlniri. Din partea română, domnul Victor Crăciun, reprezentând Liga culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni, salută, în cuvinte simple, de mare simțire, delegația moldovenească: "Prutul leagă două ramuri de Moldova". Apa care atâta timp a fost o reprezentare fizică a despărțirii a devenit, așa cum se cuvenea, un loc al unirii. Ministrul culturii din R.S.S. Moldovenească, domnul Ion Ungureanu, dând glas propriei emoții, anticipează emoția maselor care freamătă (din ce în ce mai imposibil de stăpânit prin convenția orară), la cele două capete de pod: "Câte lacrimi de bucurie vor fi astăzi vărsate, s-ar mai putea forma un Prut". Domnul Ion Hodîrcă, președintele Sfatului țării din R.S.S. Moldovenească la fel de emoționat, afirmă despre această inițiativă: "va topi zidurile"…

Ora 11: Zăgazurile s-au spulberat!

Brusc, fără ca nimeni să-și dea seama cum, podul a fost inundat de mulțime. Este o invazie pașnică, o invazie a emoției care nu mai are timp să aștepte, a setei de revedere care clocotește de la primele ore ale dimineții pe ambele maluri. Convențiile de trecere (prin cinci culoare, prin înmânarea unor tichete, prin prezentarea buletinelor etc) au fost pur și simplu uitate! Previziunea organizatorilor se împlinește și la mijlocul podului, unde cele două mase de oameni se contopesc, se formează un nou Prut al lacrimilor de bucurie. Moldovenii, îmbrăcați în costumele populare care ne sunt atât de cunoscute, fiind ale noastre, ne întâmpină cu o pâine uriașă cât soarele care ne unește sub razele lui. Sute de mâini se întind spre această pâine a frăției; generoși, primii ajunși trec din mână în mână coltucurile spre cei rămași undeva în urmă. Oameni care nu s-au cunoscut niciodată se îmbrățișează plângând. Sunt enorm de mulți tineri aici. Îmbrăcați de sărbătoare, cu brațele pline de flori. "Cristos a înviat" este primul salut pe care-l auzim și înțelegem că este vorba și despre o altă Înviere decât aceea a Domnului pe care am prăznuit-o separat, "Adevărat a înviat!" răspundem cu glasurile sugrumate de fericire. Se întind mâini, se strâng cu putere, nu mai vor să se descleșteze. Observăm un amănunt: la încheietura brațului tuturor, ceasurile arată aceeași oră. Vrând să întărească această întâlnire despre care toți participanții spun că va intra în istorie, printr-un decret moldovenii și-au stabilit din noaptea precedentă ora după ora Bucureștiului! La Chișinău și la București, elevii vor merge la școală deodată, posturile de radio și de televiziune vor comunica ora exactă la unison.

Orele 12-18: Clipele înfrățirii zboară ca fulgerul…

Peste tot în crângul Prutului s-au întins mese sărbătorești. Oamenii se sorb din priviri, nu mai prididesc să-și comunice impresiile, se fac fotografii, multe, multe fotografii.

Aici s-au întâlnit familii care nu s-au văzut niciodată. Trei surori din Huși au reușit să-și întâlnească verișoarele bune din Chișinău și nu se mai satură admirându-și copiii și dându-și vești despre celelalte rubedenii. Elena Laur din Chișinău se bucură, cu ochii umeziți de lacrimi: "Credeam că sunt singură pe lume. Acum am și eu rude!"

Aici și-au revăzut pământul pe care-l credeau imposibil de atins bătrâni veterani de război care au venit să-și dea mâna cu pieptul plin de decorații.

* Aici s-au legat prietenii între tineri care nu știau unii de existența altora. Un elev din Bârlad, Marcel Vrabie, a organizat cu sprijinul profesorilor săi această excursie până la Prut pentru a aduce cărți de școală și de literatură, colegilor de pe malul celălalt al râului.

* Aici au sosit, de la mari distanțe — și din România și din R.S.S. Moldovenească — familii cu gândul de a cunoaște alte familii, de a se ‘adopta’ reciproc. Familia Mihai din Chișinău, împreună cu o altă familie vecină, se întrec în ospitalitate față de "oaspeții și frații români"…