Platon pretinde că Plahotniuc se află în continuare în Turce și este păzit de serviciile secrete

 Fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, s-ar afla, la moment, sub protecția serviciilor secrete turcești.

Veaceslav Platon susține că fostul lider PDM s-ar afla în continuare pe teritoriul Turciei. Mai mult decât atât, Vlad Plahotniuc ar fi păzit de serviciile secrete ale statului respectiv. Totodată, acesta nici nu și-ar fi schimbat numele. Declarațiile au fost făcute pentru un portal de știri apropiat de Igor Dodon.

La 16 noiembrie, la cererea Procuraturii Republicii Moldova din 29 septembrie 2020 de extrădare a fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc, autoritățile competente ale Turciei au comunicat că acesta nu se mai află pe teritoriul țării.

Potrivit informațiilor oficiale, oferite prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Turcia a anunțat Procuratura Generală că Vladimir Plahotniuc a părăsit Republica Turcia la data de 4 octombrie 2020.

La 19 noiembrie, Procuratura Anticorupție a reușit să aplice sechestru pe mijloace financiare în sumă de 11.313.795 lei, deținute de compania de pază a lui Vlad Plahotniuc, SRL „ARGUS-S” în una dintre băncile comerciale din țară, și care urmau a fi transferate către conturile unei companii nerezidente din Turcia, al cărei beneficiar efectiv este Plahotniuc. În acest sens, procurorii au blocat tranzacțiile, solicitând aplicarea sechestrului în scopul unei eventuale confiscări speciale pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune.

Reamintim că, pe 18 mai 2020, Procuratura a emis ordonanța de punere sub învinuire și completarea acuzării în privința fostului lider PDM, incriminându-i comiterea infracțiunilor de „creare și conducere unei organizații criminale”, „escrocherie” și „spălarea banilor în proporții deosebit de mari”.

 


Preluat de la: Timpul.md