Parlamentul trebuie dizolvat, pentru a putea fi declanşate alegeri anticipate, deoarece actualul legislativ nu mai reprezintă voinţa poporului exprimată la scrutinul parlamentar de anul trecut. De această părere este deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, care a participat aseară la o ediţie specială la Publika TV, unde a vorbit despre evoluțiile de pe scena politică, după victoria Maiei Sandu la alegerile prezidențiale.
„Ceea ce vorbim noi acum necesitatea alegerilor anticipate nu neapărat ţine de faptul că noi am câştigat sau doamna Sandu, PAS-ul a câştigat aceste alegeri, dar ţine de îndeplinirea unii promisiuni pe care am făcut-o în faţa oamenilor. Eu nu văd cum se poate construi un guvern anti-criză solid, autentic având în vedre actuala componenţă a Parlamentului.”, a comunicat deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.
Deputatul PAS a mai declarat că preşedintele în exerciţiu, Igor Dodon, va face tot posibilul să evite alegerile anticipate.
„Igor Dodon eu cred că vrea să continue să guverneze această ţară. Cert este că el nu vrea să plece de la guvernare, de la putere chiar dacă avem rezultatele alegerilor prezidențiale. Așteptăm intrarea în mandat a doamnei Sandu pentru a auzi şi viziunea ei la viitorul Parlament.”, a afirmat deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.
De asemenea, parlamentarul a vorbit despre o eventuală coaliţie în Legislativ, care s-ar putea forma în viitorul apropiat.
„PSRM-ul şi ceea ce s-a creat ca urmare a coalizării a partidului ”ŞOR” şi grupul care sa deprins din PRO MOLDOVA sunt într-o înțelegere. Dar nouă ni sa creat o senzație că acolo ceva se coace şi urmează să vedem în viitorul apropiat. Dacă într-adevăr va fi o coaliție formalizată sau totuşi va fi o coaliție situativă aşa încât se vor susţine reciproc şi doar acolo unde vor fi afectate interesele celor care stau în spatele acestor două componente politice.”, a menționat deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.
Litvinenco a mai menţionat că sunt trei modalităţi pentru declanşarea anticipatelor, doar că niciuna nu poate fi aplicată mai devreme de lunile aprilie sau mai ale anului viitor. Anterior, şi alţi deputaţi PAS s-au referit la scenariile pentru provocarea alegerilor parlamentare anticipate. Solicitată pentru o reacţie, purtătoarea de cuvânt a Președinției, Carmena Sterpu, ne-a spus că Igor Dodon nu comentează aceste declarații.
Preluat de la: Publika.md