Vaccinul experimental COVID-19 CoronaVac, dezvoltat de compania chinezească Sinovac Biotech, a declanșat un răspuns imun rapid, dar nivelul anticorpilor produși a fost mai mic decât la persoanele care și-au revenit din boală, au arătat miercuri rezultatele studiilor preliminare, scrie Reuters.
Cercetările arată că CoronaVac este capabil să inducă un răspuns rapid de anticorpi în termen de patru săptămâni de la imunizare prin administrarea a două doze de vaccin la un interval de 14 zile.
„Credem că acest lucru face ca vaccinul să fie adecvat pentru utilizare de urgență în timpul pandemiei”, a spus Zhu Fengcai, unul dintre autorii lucrarii.
Cercetătorii au afirmat că rezultatele studiilor mari din faza a III-a a testelor ar fi cruciale pentru a determina dacă răspunsul imun generat de CoronaVac a fost suficient pentru a proteja oamenii de infecția cu coronavirus.
Sinovac desfășoară în prezent trei studii de fază III în Indonezia, Brazilia și Turcia.
Gang Zeng, cercetător Sinovac implicat în studiul CoronaVac, a declarat că vaccinul ar putea fi o opțiune atractivă, deoarece poate fi ținut la temperaturi normale ale frigiderului de la 2 la 8 grade Celsius, și poate fi păstrat până la 3 ani.
Vaccinurile dezvoltate de Pfizer/BioNTech și Moderna utilizează o nouă tehnologie numită ARN, pentru a activa sistemul imunitar împotriva virusului și trebuie stocate în medii cu temperaturi mult mai mici.
Preluat de la: Publika.md