A pătruns în locuința fostei concubine și a amenințat-o cu moartea. Ce pedeapsă riscă un tânăr de 29 de ani (VIDEO)

Un tânăr în vârstă 29 ani a fost reținut de ofițeri, după ce și-ar fi amenințat cu moartea fosta concubină. 

Potrivit poliției, oamenii legii au fost alertați de o tânără de 20 de ani despre faptul că a fost agresată de catre fostul concubin. Tânăra a comunicat că în timp ce se afla în apartamentul unde locuiește cu o prietenă a intrat fostul concubin, care fiind în stare de ebrietate și având un comportament agresiv, a amenințat-o cu o armă și i-a aplicat mai multe lovituri.

Ulterior individul a părăsit locuința deplasânduse într-o direcție necunoscută.

Bărbatul a fost identificat și reținut fiind escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina. Arma pneumatică care era deținută ilegal de individ a fost ridică de către forțele de ordine.

Este de menționat faptul că individul nu este la prima abatere anterior fiind documentat pentru fapte analogice.

Tânărul este cercetat penal pentru amenințarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, iar conform legislației pentru acțiunile sale el riscă amendă în mărime de la 27 500 la 37 500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.


Preluat de la: Publika.md