Echipa de fotbal a România s-a calificată la Campionatul European de tineret

 

Jucătorii naţionalei Under 21 a României, care au obţinut, marţi, calificarea la Campionatul European de tineret, au întrerupt conferinţa de presă de după meci şi şi-au arătat bucuria în faţa selecţionerului Adrian Mutu şi a directorului tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, transmite News.ro.

În momentul în care jucătorii au intrat în sală, vorbea Mihai Stoichiţă.

Fotbaliştii au cântat “România, Românâia, ole, ole, ole!”, au sărit de bucurie şi i-au stropit pe Mutu şi pe Stoichiţă. Manifestarea de bucurie nu a durat mult, fotbaliştii ieşind destul de repede din sală şi lăsând conferinţa de presă să continue.

Pe pagina de Facebook Echipa naţională de fotbal a României au apărut imagini cu bucuria de pe teren a jucătorilor.

România s-a calificat a doua oară consecutiv la turneul final al Campionatului European de tineret, după ce a remizat, marţi, la Ploieşti, scor 1-1 (0-0), cu Danemarca, în ultimul meci al grupei a opta a preliminariilor. Turneul final se va desfăşura în Ungaria şi Slovenia, în 2021.

Ceilalți calificați

După etapa de marţi a preliminariilor Campioantului European de tineret se cunosc 15 din cele 16 echipe care vor fi prezente, anul viitor, la turneul final, între care şi România.

Echipele calificate sunt următoarele: Ungaria, Slovenia (ambele organizatoare), Italia, Franţa, Elveţia, Anglia, Cehia, Croaţia, Rusia, Spania, Olanda, Portugalia, Denemarca, Romania şi Germania.

Cel mai probabil ultima echipă calificată va fi Islanda, locul 2 în Grupa 1. UEFA trebuie să stabilească rezultatul meciului echipei islandeze din Armenia, care a fost anulat, din cauza conflictului militar din Nagorno-Karabah. 


Preluat de la: Timpul.md